Greaua moştenire

MOTTO:

"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis" 

Radu Gyr, Îndemn la luptă

În multele şi desele mele peregrinări de-a lungul şi de-a latul ţării, căutând răspunsuri la întrebări fără răspuns, am întâlnit odată un bătrân trist ce târa după el un picior de lemn. Nu ştiu de ce m-am apropiat de el şi l-am întrebat cine este. S-a întors spre mine, m-a privit lung cu o privire plină de senin şi mi-a întins câteva lucruri, un tricolor ce avea imprimată harta României Mari, o baionetă ruginită şi o schijă de la Mărăşeşti scoasă din piciorul său, spunându-mi:

– Uite, asta am putut face pentru tine!

Pătruns de o revelaţie am înţeles, era străbunicul meu. Am luat cu umilinţă obiectele şi le-am încuiat cu grijă într-un sertar, păstrându-le cu sfinţenie.

Mai târziu, am întâlnit un alt bătrân, pe care l-am întrebat de asemenea cine este. M-a privit lung, cu ochii trişti, şi mi-a întins un tricolor simplu, un glonţ de la Stalingrad şi o bucată de lanţ din închisorile comuniste.

– Îmi pare rău că doar atât am putut face pentru tine!

Era bunicul meu. Am luat lucrurile sale şi le-am închis în acelaşi sertar, păstrându-le cu sfinţenie.

L-am întâlnit şi pe tatăl meu, care mi-a evitat privirea. Totuşi, l-am întrebat:

– Tu ce ai pentru mine?

A plecat capul şi a privit în pământ. Într-un târziu, a scos o batistă muiată de sudoarea muncii sale pentru a mă putea creşte în condiţiile grele de atunci şi mi-a întins-o fără un cuvânt. Mai păstra o nuanţă ştearsă, tricoloră, muiată în sudoare, praf de cărbune, transpiraţia cozilor fără sfârşit pentru raţia de zahăr şi ulei. Am pus-o şi pe aceea în acelaşi sertar şi le-am păstrat cu sfinţenie pe toate.

Până într-o zi. Într-o zi când, înaintând în vârstă şi privind la fiul meu care creşte repede şi pune multe întrebări, am început să evit sertarul. Nu îndrăzneam să privesc spre el, dar aveam permanent impresia că el priveşte spre mine şi nu oricum, ci parcă acuzator. Era doar impresia, sunt sigur de asta, dar devenisem din ce în ce mai neliniştit de fiecare dată când treceam pe lângă el. Mi-aş fi dorit să nu fie acolo, aş fi dorit să nu mă fi întâlnit niciodată cu cei ce mi-au dăruit obiectele ce le considerasem sacre până nu demult. Iar fiul meu creşte repede, şi pune multe întrebări la care nu am găsit nici eu răspunsul. Mi-am întrebat prietenii, dar majoritatea mi-au răspuns că ei şi-au distrus demult sertarul aruncând la gunoi tot conţinutul acestuia şi nici nu se mai gândesc la el de ani buni. Aş face şi eu la fel, dar parcă privirile celor care mi-au dăruit aceste simple obiecte încă nu mă lasă. Încă nu, dar poate mai târziu, poate odată când televizorul este dat tare, când fiul meu nu este acasă, poate atunci voi reuşi. Aşa m-am gândit până mi-a venit ideea salvatoare, ideea care mă va scoate din situaţia penibilă în care fiul meu mă va pune odată şi o dată, atunci când mă va întreba şi pe mine. Mi-am făcut curaj şi am pus şi eu ceva în sertar, un obiect salvator şi care sper că mă va absolvi în ochii fiului meu atunci când clipa fatidică va sosi.

Încă nu ştiu reacţia fiului meu atunci când va găsi în sertar, alături de celelalte obiecte, ceea ce i-am lăsat eu, şi chiar are un tricolor vizibil: un obiect mic pe care scrie cu litere mari un singur cuvânt: PAŞAPORT.

Este tragic, dar este realitatea care le-o oferim copiilor noştri, şi o facem zi de zi, atât prin atitudine, gesturi, comportament, dar mai ales prin lipsă de atitudine. Aşa este, lipsă de atitudine, non-combat, sau băgăm capul în nisip aplicând politica struţului. Este adevărat, pierdem lupta pentru ţara noastră prin neprezentare. Şi asta lăsăm urmaşilor.

Cum ar fi fost dacă la Mărăşeşti jumătate din soldaţii care au ţinut piept germanilor, celor mai buni soldaţi din lume, ar fi decis că nu-i interesează problema şi s-ar fi alăturat bandelor de ruşi dezertori bolşevizaţi ce bântuiau deja Moldova? Cum ar fi apărat generalul Eremia Grigorescu hotarul Moldovei? Cu vipuşca pantalonilor? Cum ar fi arătat istoria României atunci, şi mai ales după? Mai puteam vorbi de România Mare?

Ei bine, nouă încă nu ni se cer astfel de sacrificii ca şi cele ale înaintaşilor noştri, ni se pune doar o problemă de conştiinţă şi responsabilitate, doar celor cărora îi interesează soarta României. Avem un drept esenţial, dar care ar trebui să-i oblige pe cei ce menţin în viaţă cultul eroilor nu numai la comemorări. Pentru că, spre deosebire de alte ţări est-europene, la noi s-a murit pentru dreptul ăsta, peste o mie de români şi-au dat viaţa pentru acest drept, dreptul de vot.

Am întâlnit mulţi oameni inteligenţi, educaţi, buni cunoscători ai mecanismelor politice, cu care poţi discuta multe, dar care refuză să voteze. Sau îşi găsesc altceva de făcut tocmai în ziua votului, evitând să-şi piardă câteva minute pentru a-şi exprima dreptul câştigat cu sânge românesc, ceea ce pentru unii ar trebui să însemne deja datorie.

Referitor la comparaţia făcută cu Mărăşeştiul, un astfel de gest, de părăsire a luptei, în timp de război, se numeşte dezertare şi se pedepseşte cu moartea, în timp de pace se cheamă la fel şi se pedepseşte cu închisoare sau batalion disciplinar. Dar acum, un astfel de gest, când dai înapoi, cum se numeşte? Unii îi zic chiar atitudine civică.

Dar asta nu este nimic, după vot îşi exprimă părerile, mulţumirile sau nemulţumirile, îşi exprimă păreri admirative sau negative acide faţă de votanţi şi rezultatele votului. Dar asta este o mostră de ipocrizie cu atât mai penibilă cu cât respectivii nici nu-şi dau seama în ce postură se pun. Ca un exemplu, să presupunem ca împreună cu colegii dumneavoastră aveţi de făcut un proiect care să participe la un concurs în cadrul firmei sau între firme, ceva asemănător. Sunteţi chemat de colegi să participaţi, dar nu o faceţi, dar veniţi după concurs şi începeţi să criticaţi şi să daţi sfaturi explicând cu lux de amănunte cum ar fi trebuit făcut proiectul respectiv, la care nu aţi participat deşi aţi fost chemat, iar la final să criticaţi şi rezultatul obţinut de colegii dumneavoastră. Dacă nu se găseşte vreunul care să vă zică vreo două, înseamnă ori că le sunteţi şef, ori vă bucuraţi de un mare respect printre ei, cel puţin până în acest moment. Sau închipuiţi-vă pe unul dintre colegi făcând asta.

Justificări sunt destule, le amintesc pe cele mai frecvente.

Una, că oricum nu se schimbă nimic. Desigur, cu atât mai mult cu lipsa ta şi a altora ca tine. Nimeni nu a câştigat vreo luptă fără să se prezinte, nimeni nu a luat un examen fără să se prezinte. Nici tu nu o vei face, dar nu vei suferi numai tu, vor suferii toţi românii, inclusiv copiii tăi. Credeţi că noi încă nu suferim de pe urma mineriadelor şi a sloganelor gen „Moarte intelectualilor!”? Nu credeţi că mare parte din politicieni mizează tocmai pe un astfel de comportament pasiv pentru a rămâne veşnic pe locurile pe care s-au cocoţat tot prin vot liber?

Alta, că oricum, votul meu este echivalent al celui care merge şi votează cu cine îi dă zece lei, un litru de ulei sau o găleată. Desigur, sunt cazuri mai multe sau mai puţine, care vor trebui condamnate acolo unde se întâmplă, dar din cauza ta, a neprezentatului, cazurile acestea pot să devină majoritare, şi atunci chiar că vei fi condus de cei care dau zece lei, un litru de ulei sau o găleată. Nu numai tu, ci toţi românii, inclusiv copiii tăi. Îţi asumi această responsabilitate? Le vei spune copiilor tăi asta?

Îi aud pe alţii care spun că nu mai merg că s-au săturat de viaţa politică, apoi urmează toate celelalte justificări. Te-ai săturat, nu? Şi ce faci când te saturi de viaţă, în general? Te dai jos? Te arunci de la etaj? Părinţii noştri au răbdat 45 de ani de comunism şi nu au putut zice că s-au săturat, nu aveau alternativă, iar tu te saturi după jumătate din timp şi refuzi să lupţi, când poţi avea alternativă? Străbunicilor noştri crezi că le-a fost uşor, în 1919, după trei ani de război, foamete, epidemii de tifos şi apoi de gripă spaniolă, ţara devastată şi pustiită, unul din cinci bărbaţi mort, dispărut sau invalid? Ce crezi că au făcut după ce au realizat cu aceste cumplite sacrificii România Mare? S-au pus în fund şi au zis că s-au săturat? Nu, şi-au suflecat mânecile şi au luat-o de la capăt, au reconstruit ţara cu braţele lor. Încă ceva, să nu ne mai prea facem iluzii referitoare la această epocă de aur, aşa cum ne-o închipuim noi. Criza tot a venit şi atunci, au fost tăieri la salariile bugetarilor şi atunci, dar se numeau curbe de sacrificiu. Politicienii erau la fel, poate mai răi, deoarece nu prea îi trăgea la răspundere nimeni, la noi cât de cât, mai împinsă de la spate de coana Europa care tot cere peşti mari în năvodul justiţiei, au mai apărut cazuri de condamnări de politicieni, chiar dacă mult întârziate şi tergiversate. Iar tânguielile lor că sunt persecutaţi politic nu mai conving pe nimeni, nici chiar pe ei. Da, vei spune cu o floare nu se face primăvară, dar două flori o anunţă, şi în loc să te implici, tu spui, ştiu, te-ai săturat. Spune-le şi copiilor tăi că te-ai săturat să mai munceşti să le pui pâinea pe masă. Sau, mai simplu, spune-le că vei munci pentru ei, să aibă de toate, să aibă un viitor, dar te-ai săturat să te preocupi de viitorul lor într-un sens mai larg, de exemplu în ce fel de ţară vor trăi. Sau poate ai luat deja hotărârea, le voi oferi ca şi mine paşaportul atunci când te vor întreba.

Mai este o categorie, cei care votează în semn de protest. Adică îşi anulează votul, în semn de protest. De la început pot spune că este o aiureală. De când acest mod de protest a fost prezentat de unii ziarişti ca şi modalitatea supremă de a protesta asupra clasei politice în general, de atunci nimeni nu a băgat în seamă protestul respectiv sau vreun partid sau altul îl aduceau în discuţie când contestau rezultatele alegerilor. Şi atunci acest protest, respectiv numărul mare de voturi anulate, era folosit pe post de argument suprem pentru dovedirea falsificării alegerilor. La ultimele alegeri, cele de duminică, au fost zeci de mii de buletine anulate. A pomenit cineva pe vreun post de televiziune despre protest? Să vă dau un exemplu. Eu mă decid să protestez împotriva a ceva, a ce vreţi dumneavoastră. Şi cum mă decid să o fac? Merg în piaţă şi stau ore în şir acolo, apoi mă întorc dezamăgit că protestul meu nu a avut succes. Poate mai merg şi mâine, dar neavând succes voi renunţa la protest. De ce nu am avut succes? Protestul meu nu a fost exprimat clar, nu a ştiut nimeni că protestez. Dacă aveam în mână o pancartă, dacă şi strigam ceva lozinci, poate rezultatul ar fi fost altul. La fel, anulându-ţi votul, nu îţi exprimi protestul. Nimeni nu ştie că ţi l-ai anulat sau pur şi simplu ai fost idiot şi nu ai ştiut să votezi. Politicienilor le place mai mult a doua idee, deoarece se îngroaşă procentul celor care votează pentru zece lei, o sticlă de ulei sau o găleată. Tu protestezi, dar nu ştie nimeni, e ca şi bancul acela că te ascunzi fără să te caute nimeni. Iar ziariştii care v-au îndemnat la modul acesta de protest v-au păcălit. Am mai văzut pe alţii care şi-au postat pe Facebook mesaje pentru politicieni scrise pe buletinul de vot. Ca şi sens de frondă, gest de rebel, merge, dar nu mai mult de atât. Nu este un protest, mai ales că făcându-l, ai încălcat legea, bună, rea, aşa cum e ea, dar ai încălcat-o. Iar tu vrei o ţară care să respecte legea, în frunte cu politicienii care o conduc, nu? Dar tu protestezi tocmai încălcând legea. Cine îţi ia în seamă protestul prin care chiar tu justifici încălcarea legii?

Ultima categorie, cea mai importantă şi care are dreptate în cea mai mare măsură, este cea a acelora care spun că nu merg la vot deoarece toţi sunt la fel, că nu ai pe cine alege. Da, de cele mai multe ori aşa se întâmplă, nu ai pe cine alege. Mai demult erai nevoit să votezi o listă, acum votezi persoane, dar tot nu prea ai pe cine vota. Dar, dă-mi voie să te întreb, cine poartă vina pentru asta? Desigur, poţi să dai vina şi pe extratereştri, dar uită-te şi în oglindă, chiar n-ai nicio vină şi tu însuţi? Prin pasivitatea ta, prin lipsa ta de implicare, nu cumva ai favorizat acest fenomen? În mod sigur, dacă vei continua să stai deoparte, situaţia se va înrăutăţi pe viitor. Dacă zici că toţi sunt răi, înseamnă că sunt sub cerinţele şi standardele tale, deci chiar tu ai fi un potenţial candidat mai bun. De ce nu o faci, de ce nu candidezi chiar tu? Nu, nu e glumă, dar chiar şi acum a fost un independent care a reuşit un scor neaşteptat la Bucureşti. Dacă mai mulţi dintre cei care au absentat pe motivele de mai sus s-ar fi prezentat şi l-ar fi votat, ar fi obţinut un scor mai bun, ar fi încurajat şi pe alţi independenţi să candideze şi alţi absenteişti să iasă la vot. Dar absenţa ta este un motiv în plus de descurajare pentru oricine ar mai încerca să ne scoată din marasm. Şi ce protest mai mare pentru clasa politică decât un independent care nu este sprijinit de niciun partid să scoată un scor bun, sau chiar să şi câştige! Ar fi o şansă, dar a fost ratată de tine. Da, durează, cere timp, dar dacă nu o faci, peste douăzeci de ani vei fi în situaţia de a le spune copiilor tăi că ţi-a fost pur şi simplu lene să mergi de două ori în patru ani până la secţia de votare, fiindcă oricum ar fi fost un proces prea lung.

Sau poate nu eşti făcut să candidezi, poate nu-ţi place. Implică-te altfel, într-un ONG, în ceva util pentru a creşte responsabilitatea oamenilor de rând, pentru a nu se lăsa influenţaţi de o găleată, o bere, sau pentru a vota. Oricum, suntem în situaţia în care suntem şi datorită numărului mic de români implicaţi în acţiuni de voluntariat, consumului redus de carte (de 4 ori mai mic decât în Ungaria şi de 10 ori mai mic decât în Polonia, exprimat în cărţi pe an pe locuitor). Politicienilor le convin alegătorii needucaţi sau neinteresaţi, deoarece pot fi uşor cumpăraţi, uşor prostiţi şi nu au pretenţii. Într-o comună cu câteva mii de locuitori, cel care a ieşit primar, în ultima săptămână de campanie făcea seara turul cârciumilor şi dădea câte un rând la fiecare. Apoi, înainte de alegeri, a zis că după votare va mai da un rând. Beţivii au ieşit la vot şi l-au votat. Se spunea printre oameni că este primarul beţivilor, deoarece prin votul lor a ajuns primar. Dar nu este real, a ieşit primar prin lipsa de la vot a celorlalţi, prin nevotul nebeţivilor. Pentru următoarele alegeri, singura pretenţie a alegătorilor săi fideli este ca primarul să procedeze la fel, câte un rând în fiecare seară începând cu o săptămână înaintea votului.

Nu cred că toţi candidaţii sunt la fel de răi. Dacă tot vrei să faci ceva, te poţi informa. Într-o localitate nu ai cum să nu ştii despre candidaţii la locale, precum şi despre cei de la parlamentare din colegiul tău. Iar dacă nu ştii, te poţi informa şi compara. Desigur, nu înseamnă să aduci în consilii, primării sau parlament tot soiul de clovni, paiaţe, paraşute sau alte specimene, ci oameni care chiar ar putea face ceva. Şi poţi discerne relativ uşor în unele cazuri.

De exemplu, votează cu gândul la viitor şi nu la trecut, dar scrutând cu atenţie trecutul. Trecutul lor, este foarte instructiv. Este instructiv comparativ cu promisiunile care ţi le fac. Sunt unii care îţi promit lucruri absurde, presupunând că i-ai votat o dată, n-o mai face a doua oară, dar nici nu absenta. Aşa pot fi învăţaţi să promită în campanii doar ce pot face şi să o şi facă, aşa pot fi responsabilizaţi. Ai promis asta şi asta, n-ai făcut, altul! Acest altul poate învaţă din experienţa predecesorului. Dacă nu, altul! Cu cât mai mulţi cu care se procedează aşa, cu atât mai bine.

Ştiu că pare ideal, sunt o mulţime de contraargumente, spre exemplu la Cluj cineva care a promis că va introduce metrou şi va aduce o copie a Columnei lui Traian, plus altele la fel de năstruşnice, a obţinut trei mandate fără să înfigă o cazma unde ar trebui să fie metroul promis cu doisprezece ani în urmă. Până la urmă a fost eliminat de la primărie, dar tot prin votul cetăţenilor. Vei zice că nimeni nu a învăţat nimic, că acum se promit autostrăzi suspendate, nu se face nimic şi tot ies la alegeri. Desigur, dar dacă nu-ţi vei irosi votul prin neprezentare data viitoare, poate va fi o şansă în plus.

Cel mai important, adversar nu-ţi este politicianul mânjit şi corupt pe care îl mandatezi prin absenţa ta, el poate fi înlăturat cu un simplu vot, dacă se mobilizează suficienţi. Adevăratul adversar este alegătorul celălalt, prea prost, prea ignorant, prea nepăsător, prea manipulat, prea corupt de zece lei sau un rând de băutură. Şi tot din aceste motive nu gândeşte mai departe, ba chiar îi duşmăneşte pe cei care o fac.

„Rămâne apoi marea masă a trudnicilor, a căror viaţă se reduce la muncă şi la hrană, într-un ciclu etern şi ale căror conştiinţe nu se ridică mai sus de blidul de mâncare de dinaintea nasului. Sunt atât de apăsaţi şi dresaţi în apăsarea spre pământ, că nu pot, nu gândesc şi nu vor să privească mai departe. Li-s ochii atrofiaţi ca ai sobolilor de sub pământ. Urăsc pe oricine vrea să-i scoată din existenţa lor de sclavi. Cu ei face orice stăpânire ce vrea. În primul rând să gândească în locul lor. E ceea ce Ghiţă spunea despre ei: "Dacă ar ieşi poruncă ca o jumătate de sat să izgonească pe cealaltă, s-ar executa supuşi". Unii ar face-o chiar cu pasiune. Dacă li s-ar cere să stea să se taie lemne pe ei şi asta ar suporta-o, având drept scuză că "dacă a venit lejea asta”... Aceştia erau ceea ce regimul comunist dorea şi, în bună parte, a şi reuşit să facă din întregul popor român.” Asta nu spunea oricine, ci chiar Ion Gavrilă Ogoranu în memoriile sale, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. 

Cred că îi recunoaşteţi, sunt candidaţii ideali la votul pe zece lei sau o băutură. De ei au nevoie politicienii cel mai mult, ei sunt aceia care îi pun şi îi menţin în scaun. De ce nu progresează ţara asta? Explicaţia este groaznic de simplă. Politicienii preferă să-şi bage banii în buzunare decât să investească în creşterea nivelului de trai care ar micşora numărul acestor alegători de zece lei, a masei lor de manevră. Şi este un lucru demonstrat ştiinţific, prin piramida nevoilor a lui Maslow. Astfel, la baza piramidei se află necesităţile fiziologice ale omului, cele de bază, hrană, îmbrăcăminte, adăpost. După ce acestea sunt satisfăcute, nevoile omului se mută în sfera socialului, a apartenenţei la grup, la societate. Deci, de ce l-ai scoate pe acest alegător de la baza piramidei, ca mai apoi să înceapă să gândească inclusiv la cine îşi dă votul?

Aceştia sunt cei care îţi decid soarta, nu politicienii, ei doar se instalează pentru patru ani, alţii îi menţin acolo, cei ce îi perpetuează în funcţii cu ştampila. Şi tu, de asemenea, prin lipsa ta de la vot şi fie numai pentru asta, tot ar trebui să fii blamat. Mulţi dintre ei nu se vor schimba niciodată, alţi poate că da, dar numai prin participarea ta activă la vot. Altfel, se vor înmulţi şi îţi vor decide viitorul, al tău şi al copiilor tăi.

Dacă nu acţionezi acum, greaua moştenire nu va fi acuzaţia noilor guvernanţi la schimbările de putere, o acuzaţie pentru a-şi justifica eşecul previzibil în îndeplinirea promisiunilor din campania electorală. Nu, greaua moştenire este moştenirea lăsată de părinţii noştri şi va fi cea pe care o lăsăm copiilor noştri. Depinde în primul rând de noi cât va fi de grea.