luni, 9 iulie 2012

Cum voi vota la referendum


MOTTO: 
"Puterea corupe, puterea absolută corupe în mod absolut."
Lord Acton

Nu sunt și nu mă consider o persoană publică, nu mă consider nici măcar un lider de opinie, așa cum consideră unii. Am scris două cărți, în curând îmi apare a treia, am scris câteva zeci de articole pe blog, unele mi-au fost preluate inclusiv traduse pe plan internațional, dar eu doar consider că am avut norocul sau șansa să aflu mai multe lucruri pe care să le împărtășesc și altora. Nu sunt singurul, sunt atâția care fac același lucru și le mulțumesc pentru ceea ce fac. Nu mi-am exprimat opțiunile politice interne, pentru mine este mai important ca ele să fie exprimate prin vot de fiecare cetățean responsabil, indiferent de opinia sa, așa cum am scris în articolul Greaua moştenire.
Spre deosebire de alte state est-europene, noi am câștigat acest drept de vot cu sânge, cu peste o mie de morți. Este un drept sfânt, care pentru cei responsabili ar trebui să fie o datorie. Personal vorbind, am câștigat acest drept cu arma în mână, și-l voi pierde tot aşa, în sensul că mă voi bate pentru acest drept până la ultima suflare. Vorba lui Moş Ion Codreanu, „Cu arma, cu vorba, cu condeiul, cu sapa, noi trebuie să ne apărăm Ţara!”. De aceea am votat și voi vota, și voi vota inclusiv la acest referendum.

Despre democrație și clasa politică

Observ o tendință periculoasă, antidemocratică, cum că democrația este o orânduire proastă, care trebuie înlocuită cât mai repede. Cei ce susțin această tendință, după părerea mea, nu pot fi decât cei care se înscriu în trei categorii. Prima sunt cei care sunt suficient de naivi sau ignoranți, mare parte cei care nu au trăit niciodată sub o dictatură sau erau prea tineri să-și amintească. În această categorie intră și cei care au uitat, într-un fel este normal, din trecut îți rămân doar amintirile frumoase, plus faptul că eram mai tineri și am uitat experienţele neplăcute. Mai sunt cei care au ocupat posturi călduțe în fosta dictatură comunistă de dinainte de 1989, sau rudele lor apropiate, ei având beneficiile regimului și prea puțin constrângerile lui. Altă categorie, printre cei mai exaltați, sunt cei care speră să prindă un post important în viitorul regim, uitând că orice regim nedemocratic sfârșește prin a-și consuma proprii corifei.
Este o situație ciudată aici. Desigur, democrația are lipsurile ei, nu este idealul societății, cum ni se spunea despre regimul comunist. Dar, orice ar zice dușmanii democrației, afirmația lui Churchill este încă valabil: Democrația este cea mai proastă organizare posibilă, cu excepția tuturor celorlalte de până acum. Mulți sociologi, politologi, tot ce vreți dumneavoastră, au încercat să găsească alte orânduiri superioare democrației. Cel mai cunoscut rămâne Marx, urmat de Lenin și dezastrul mondial ce a urmat experimentului lor criminal. Ne putem permite noi un alt astfel de experiment? Răspunsul este cred edificator, până la apariția unei noi orânduiri superioare viabile, suntem datori să apărăm democrația.
Sunt oameni nemulțumiți de întreaga clasă politică românească, îi înțeleg și sunt de acord cu ei. Este adevărat, întreaga clasă politică este jalnică, dar nu trebuie să uităm că este rezultatul votului nostru, sau al nevotului nostru, pe ideea că mare parte dintre oamenii cu discernământ nu prea mai votează, lăsându-i pe cei cumpărați cu un litru de ulei să o facă. Acești oameni sunt idealiștii care vor schimbarea întregii clase politice, dar nu au cum. Și mie mi-ar plăcea să scot din buzunar o baghetă magică și să schimb întreaga clasă politică, lăsând loc uneia noi, dar asta nu se poate decât doar în basme. Dar ar trebui să încetăm să mai credem în basme și să revenim în lumea reală, pentru început punându-ne unele întrebări. De exemplu, nu noi suntem cei care menținem această clasă politică prin votul nostru, sau prin lipsa noastră de la vot? Am expus acest lucru în același articol, Greaua moştenire, nu întâmplător intitulat așa. Avem doar două posibilități, consolidăm democrația prin vot și tot prin vot eliminându-i rând pe rând pe cei compromiși, sau cealaltă alternativă, modelul rusesc putinist, botezat de Vladimir Putin ca și democrație suverană. Trebuie menționat faptul că orice atribut alăturat termenului de democrație înseamnă că aceasta nu mai este democrație. Ceaușescu vorbea de democrație directă, Iliescu de democrație originală, ce mai vreți?
Revenind, și presupunând prin absurd că am avea acea baghetă magică și am face să dispară întreaga clasă politică, rămâne întrebarea pe cine punem în loc? Cine va lua locul acelor politicieni din toate partidele, cei de care ne-am săturat cu toții? Îl punem în Parlament pe primul om de pe stradă? Îl punem pe nea Vasile de la sculărie? Atunci pe cine? Realitatea, care nici nu le trece prin cap celor care doar cer schimbarea clasei politice fără să vină cu vreo idee viabilă referitor la ce punem în loc, este mult mai complexă. Nu poți lua pe oricine să-l faci politician, fiindcă ai avea mari surprize. Chiar și la ora actuală Parlamentul geme de incompetenți, o schimbare fără cap ar aduce și mai mulți incompetenți. Adevărul este că un politician bun apare după câțiva ani în care capătă experiență, dar veți întreba de ce nu avem acum politicieni tineri viabili. Răspunsul este același, tinerii politicieni se pliază pe ceea ce cere publicul, electoratul. Iar electoratul, prin lipsa de la vot, sau prin votul celor plătiți sau iresponsabili, asta cere. Fiecare țară își are politicienii pe care îi merită, o vorbă foarte adevărată. La fel și noi, îi avem pe cei pe care îi merităm și nu facem nimic ca să-i schimbăm. Dar pe lângă deserviciul care ni-l facem în prezent, ne mai amanetăm și viitorul, dând semnalul clar viitorilor politicieni care este rețeta de succes. Acești viitori politicieni văd modelul de succes promovat de noi prin nepăsare și absenteism, deci așa vor fi și ei, ca și cei de acum, așa că ne-am amanetat și viitorul copiilor noștri.
În acest caz, cu cine îi înlocuim, în cazul care am reuși să-i înlocuim pe toți politicienii? Nu vor veni tot aceiași, același tip de politician, ca peste câțiva ani să exclamăm la fel? Să cerem din nou bagheta magică, și tot așa la infinit? Dar această baghetă nu există, există doar forța noastră, a electoratului educat și responsabil, capabil să detecteze demagogia și impostura, dar și mai important, să o sancționeze prin vot!
În acești douăzeci și doi ani, acest electorat nu a arătat mare lucru, deoarece a fost mai mult absent, și chiar și-a făcut un titlu de glorie din absenteism, cea mai iresponsabilă atitudine. Dar totuși, a realizat unele lucruri, de exemplu a scos din parlament partidul unui demagog fost poet de curte slugarnic al clanului Ceaușescu, care a încercat să-și facă o carieră profitând de naționalismul pur românesc. Și nu este puțin lucru. Dacă acest electorat era combativ și se prezenta la vot, eliminând din politică impostorii, hoții, ticăloșii unul câte unul, cum ar fi arătat România astăzi?
Spuneți că nu se poate, dar vă asigur că se poate, și nu este nevoie de mai mult de trei cicluri electorale, pe votul uninominal. Partidele au urechea fină și mirosul dezvoltat, au armate de sociologi și psihologi care le interpretează fiecare semn ce vine din marea masă electorală, și în mod sigur ar fi perceput mesajul și ar fi promovat politicieni mai curați. La ora actuală am fi fost mult mai departe, dar tot noi, prin neprezentare, am transmis următorul mesaj, nu contează pe cine bagi în față, bizonul tot îl votează. Iar partidele și-au frecat mâinile zâmbind în barbă de prostia și nepăsarea noastră și ne-au dat ceea ce noi am refuzat să refuzăm. Și asta avem, ceea ce merităm. Spuneți că exagerez, dar priviți ce enormități au ieșit la alegerile locale, candidați aflați în pușcărie care au ajuns primari, și mai ziceți că vrem să scăpăm de hoți? Somnul națiunii naște monștri și uitați ce a născut! Nu dați vina pe altcineva, pe mama Omida sau pe extratereștri, noi suntem principalii vinovați, ăsta e mesajul transmis clasei politice, dați-ne pe oricine, oricât de corupt sau incompetent, că noi îl vom valida cu votul nostru. Dacă ne-am fi prezentat în masă la alegeri și am fi votat inteligent eliminându-i pe cei corupți de pe toate listele, din toate partidele, România ar fi arătat altfel încă de astăzi. Nu ar fi fost raiul pe pământ, dar ar fi fost mai aproape și, mai important, pe drumul cel bun. Încetați să vă plângeți, suntem de vină! Încetați să vă plângeți, acționați!
Democrație și control

Vorbeam despre democrație, parafrazându-l pe Churchill, că este cea mai proastă organizare de pe pământ, cu excepția tuturor celorlalte de până acum. Dar de ce este cea mai bună formă de organizare de până acum? Pe lângă setul de legi, reguli și principii care au apărut în timp să o consolideze (de remarcat că noi nu avem nevoie de tot același timp, deoarece putem beneficia de experiența altora, în sensul că putem învăța din greșelile altora), democrația are și altceva care o protejează. Este ceva ce se numește control, controlul asupra puterii.
Să facem următorul exercițiu. Punem un hoț într-o cameră cu o grămadă de aur. Acesta îl va fura în mod sigur. Dar puneți doi hoți în aceeași cameră. Va exista posibilitatea de 80% să îl împartă, dar rămâne posibilitatea de 20% să nu se înțeleagă și dimineața aurul să rămână acolo. Dar dacă pui trei? Șansa să nu se înțeleagă scade exponențial. Puneți patru, va scădea și mai mult. Dar puneți pe cineva să-i supravegheze, cineva care nu poate să fure, undeva într-o cușcă de sticlă în încăpere, unul care poate doar să observe și să strige. Mai mult, puneți un polițist afară, la ușă, care periodic bagă capul înăuntru. Așa este că ai șanse mult mai mari ca dimineața aurul să fie tot acolo? Desigur, este doar un exercițiu de imaginație, dar este un exemplu la scară mult mai redusă despre cum funcționează democrația.
Democrația nu dă prea multă putere unuia singur, deoarece puterea corupe, iar cea absolută corupe în mod absolut, după cum spunea lordul Acton. Să dai toată puterea unui singur om, sau unei singure instituții, este ca și cum ai pune un singur hoț în camera comorilor. Poate la început nu este hoț, dar singur acolo, tentația crește cu fiecare clipă, cu fiecare minut. Pui doi, sau două instituții, se pot înțelege, dar pune patru, apoi pe cel care n-are cum să fure, decât să strige de fiecare dată când cineva întinde mâna sau încearcă să se înțeleagă. Cred că ați înțeles deja, cei patru hoți sunt puterile din stat plus președinția, iar cel care nu poate fura, ci doar să strige, este presa liberă. Iar polițistul care se uită periodic este electoratul, poporul, care poate sălta și scoate de pe scena istoriei pe oricare dintre cei patru. Desigur, am forțat puțin la nivel imagistic, în loc de hoți puneți cetățeni, dar tentația este mare și pentru aceștia. Mergând mai departe, ce se întâmplă dacă cel ce nu poate fura decât striga, respectiv presa, tace, deoarece i se promit și lui niște fărâmituri strecurate în buzunar, și tace deși vede că doi se înțeleg și duc tratative cu al treilea pentru a-l neutraliza pe al patrulea? Dacă polițistul adoarme afară în fotoliu și nu mai bagă capul înăuntru din când în când să vadă ce se întâmplă? Dar dacă aceste două lucruri se petrec concomitent?
Ori, tocmai acest lucru se petrece astăzi în România, și ar trebui să ne trezim.
Revoluția noastră
O scurtă incursiune în istoria noastră recentă. Să știți că noi nu suntem excepții, nu am inventat noi gaura la macaroană, iar ceea ce ni s-a întâmplat are corespondent în istorie. Problema mea cea mare este de ce istoricii noștri nu vorbesc serios despre asta.
Mă refer aici la revoluții. Să fim foarte bine înțeleși, nu cine începe o revoluție o și termină. De cele mai multe ori, puterea efectivă este cucerită după momentul inițial, cel mai greu, de un grup mai puțin numeros, dar mai bine organizat și capabil să-și asume riscuri mari, de genul totul sau nimic. Așa s-a întâmplat cu revoluția franceză din 1789, care a continuat cu dictatura girondinilor, iacobinilor și apoi a lui Napoleon Bonaparte, deși poporul care a cucerit Bastilia la 14 iulie 1789 nu a cerut asta. La fel, revoluția rusească din martie 1917 a fost confiscată de grupul maximaliștilor lui Lenin, numiți apoi bolșevici, în puciul din 7 noiembrie (25 octombrie pe stil vechi) 1917.
La fel și în cazul României, puterea smulsă regimului comunist de protestatarii români, cu prețul a peste o mie de morți, a fost confiscată de un grup de foști comuniști, mai bine organizați, și de aici ni s-a luat țara. Am cucerit-o și am cedat-o cu mâna noastră. A fost o revoluție, confiscată printr-o lovitură, dar nu o lovitură de stat, aici e marea dezbatere în care se implică toată lumea, inclusiv cei care nu știu diferența dintre o revoluție și o lovitură de stat. Un lucru este clar, agenții sovietici puteau să se dea de ceasul morții, dacă poporul nu ieșea în stradă, era degeaba. Momentul decembrie 1989 a fost realizat de poporul român, dar acesta va fi subiectul unui alt articol dedicat acestui eveniment.
Noi, românii, am avut puterea, dar am pierdut-o în mâna unui grup de foști comuniști, de atunci nu prea ne-am exprimat voința, decâ prea puțin și prea rar. Am făcut-o, totuși, în masă, la un alt referendum, cel în care am cerut parlament unicameral și maxim 300 de parlamentari. În mod normal, orice partid, orice politician, ar fi trebuit să ia în considerare cu respect voința poporului. Dar, văzând că merge și așa, că oamenii responsabili nu votează, partidele, pe șleau, s-au șters la dos cu votul nostru. Credeți că și-ar fi putut permite dacă noi, timp de 22 de ani, i-am fi sancționat dur pe toți corupții și incompetenții? Astfel, acum, bazându-se tot pe somnul nostru, al națiunii, s-au făcut că uită voința națiunii, voința poporului, care de la latini spune că Vox populi vox Dei, adică voința poporului este voința lui Dumnezeu. I-am lăsat, prin lipsa noastră de interes, prin absenteism, prin aceasta încurajând votul bizonului ce își vinde votul pe zece lei sau un rând de băutură, pe un litru de ulei sau un kilogram de făină, i-am lăsat să facă ce vor cu țara noastră, care nu este a noastră, ci a urmașilor noștri, și a urmașilor urmașilor noștri, vorbele lui Ștefan cel Mare în piesa lui Barbu Delavrancea. Iar de urmașii noștri ne batem noi joc lipsind de la alegeri găsind fel de fel de scuze, care mai de care mai penibile.
Votul meu
Sunt un partizan al democrației, dar sunt conștinent că și aceasta este perfectibilă. Adică poate fi îmbunătățită, dar nu modificată în esența ei, cel puțin până nu ne convingem de viabilitatea unei alte orânduiri, mai bune. Dar și atunci, transformarea trebuie făcută cu multă grijă și mult control. Noi am avut experineța unei treceri la o altă orânduire despre care ni s-a spus că este superioară capitalismului, și am văzut cu toții, ce am pățit, ce a pățit întreaga lume în urma experimentului dement numit comunism.

Dar trebuie să menționăm faptul că democrația nu este identică peste tot, chiar dacă principiile sunt aceleași. De exemplu, sistemul de vot este diferit în SUA față de Marea Britanie, dar principiile sunt aceleași. În SUA se bazează pe electori în fiecare stat, în fiecare stat european este altfel. Dar dacă facem o sinteză, pretutindeni sunt îndeplnite niște reguli, niște principii. De exemplu, alegerile sunt libere, asta implică și campania electorală, și libertatea presei și a cuvântului, a dreptului de exprimare și asociere. La fel, domnia legii, este o lege pentru toți, fie senator sau simplu cetățean. Și minoritățile sunt protejate de abuzurile majorității.
În cazul nostru special, personal aș prefera să existe o grupare compusă din lideri de opinie, personalități deasupra intereselor de partid, experți în domenii variate, în economie, știință, politică, strategie, care să aibă permanent undeva între 6-10% și să joace rolul pe care l-a jucat UDMR-ul în ultimii 15 ani, cel de balansare, de arbitru între putere și opoziție, să se asigure de faptul că nici unii, nici alții nu iau decizii contrare interesului național. Știu că încă este un vis, dar în anii '80 visam să scăpăm de comunism, nu?
Ideea mea, pe care mă bazez, este faptul că trebuie să existe un echilibru între puterile statului, totul trebuie să poată fi controlat. Iar tocmai aceasta este miza referendumului din 29 iulie 2012, cea a controlului. Sunt unii care încearcă să preia controlul asupra tuturor pârghiilor din stat. Le-a mai rămas una, cea a președinției, și doar poporul, polițistul din parabola mea îi mai poate opri. Nu mă interesează din ce partid sau grupare sunt cei care încearcă să preia controlul asupra președinției, mă interesează cum o fac și cum au făcut-o până în clipa de faţă, ce au și ce obțin dacă le iese mișcarea.
Am văzut, am analizat și nu mi se pare în regulă. Dar vă asigur, dacă ceilalți ar fi avut același control asupra instituțiilor statului, ar fi aplicat aceleași proceduri și ar fi încercat aceleași mișcări, de a înlocui un președinte ales printr-o mișcare înainte de termen, votul meu ar fi fost identic, NU, adică împotrivă. Ca să fiu mai clar și mai explicit. Presupunând că președintele ar fi ieșit la vot din rândul USL-ului, iar PDL-ul ar fi avut guvernul, controlul parlamentului, și ar fi făcut aceleași manevre de a-și subordona avocatul poporului, monitorul oficial, plus alte instituții, ar fi ignorat ceea ce spune Curtea Constituțională, scăpând chiar și unele amenințări la adresa ei, apoi ar fi încercat suspendarea președintelui provenit din rândul USL-ului, eu aș vota împotrivă. Deoarece este nevoie de control, orice democrație are nevoie de instituții de control, nimeni nu trebuie să aibă puterea deplină, indiferent cum s-ar numi el sau partidul.
De aceea, la referendumul din 29 iulie 2012, eu voi vota NU, voi vota împotriva suspendării președintelui României Traian Băsescu. Și semnez dedesubt, Cristian Negrea.

Update

Textul de mai sus a fost scris la data de 9 iulie şi este perfect valabil pentru acea dată şi cele care au urmat până săptămâna trecută. Dar evenimentele, mai ales într-o perioadă atât de tulbure, pot influenţa deciziile de moment ale unei persoane sau alteia. În primul rând, văd că este încălcat un principiu de bază, cel al interzicerii schimbării regulilor jocului chiar în timpul jocului. Este ca la un meci de fotbal care intră în prelungiri şi nu ştii ce regulă se aplică, se joacă două reprize şi apoi sunt lovituri de la 11 metri sau regula golului de aur. Sau la loviturile de la 11 metri, se dau serii de cinci sau doar una la una. Totul decide arbitrul în funcţie de cum merge jocul. Dacă echipa lui favorită înscrie în minutele de prelungiri, declară valabilă regula golului de aur, dacă înscriu ceilalţi, două reprize de 15 minute. La fel, la 11 metri, ratează ai tăi, sunt serii de cinci, ratează ceilalţi, e moarte subită. Ori acest lucru nu se face, regulile trebuiesc să fie clare pentru toţi, şi nicio regulă nu se schimbă în timpul jocului sau se aplică retroactiv.
Mai mult, începând de duminică, 22 iulie, am început să am serioase îndoieli faţă de nişte decizii ale guvernului referitoare la organizarea referendumului. Sunt reguli introduse fără nicio explicaţie, la fel, nu am găsit nicio explicaţie logică la niciunul dintre organizatori, iar acest lucru te duce cu gândul într-o singurăă direcţie, cea a fraudării. Nu vreau să fac vreun proces de intenţie, dar toate sunt prea bătătoare la ochi şi nu au nicio explicaţie. Sunt doar date şi atât. Mă refer aici la lipsa camerelor de supraveghere. Mai departe, pentru prima oară de când se fac alegeri, în procesul verbal nu se trece numărul ştampillelor şi dacă s-a pierdut vreuna! Cred că această dispoziţie nu a mai existat de la alegerile din noiembrie 1946! La fel, după 1990, persoanele care votează înafara secţiei la care sunt arondate, au fost trecute într-o listă specială, cu nume, prenume, adresă şi CNP. la sfârşit, în procesul verbal final este trecut şi numărul persoanelor din lista specială, iar pe baza CNP-ului se poate verifica dacă acestea au votat în altă parte. Ori, asta nu se mai face la referendumul din 29 iulie. Şi mai sunt unele aspecte care mă fac circumspect.
Revenind la parabola cu hoţii şi poliţistul, este ca şi cum hoţii i-ar face reguli poliţistului, spunându-i când să se uite, cum anume, adică să nu bage capul pe uşă ci doar prin vizetă, iar ei pot pune în faţa vizetei orice imagine doresc. Ca un exemplu, este campanie pentru demiterea preşedintelui, dar imaginile folosite în această campanie sunt cu tentă socială, iar preşedintele tocmai că nu are atribuţiuni în această direcţie. 
De o vreme, pe internet circulă ideea boicotului, idee care m-a convins şi pe mine în cele din urmă, deşi nu am lipsit de la niciun proces electoral din 1990 până acum. Dar până la urmă, nu este un proces electoral corect, ţinând seama de cele de mai sus. Şi mai sunt câteva aspecte: 
Ni se spune că poporul îl vrea demis pe preşedinte. De acord, dacă este aşa, să vină să-l demită, nu trebuie să merg eu care nu-l vreau demis.
Ni se spune că preşedintele nu mai corespunde noii configuraţii a parlamentului, care este legitim. Dar preşedintele nu este legitim? Dimpotrivă, el este cel votat, iar configuraţia parlamentului nu este cea rezultată din alegeri, alegerile parlamentare urmând să se desfăşoare în noiembrie. Mai mult, cei ce susţin asta, ştiu că preşedintele democrat Obama are acum un parlament predominant republican? Sau că preşedintele republican George W. Bush a avut în ultimii doi ani de mandat un parlament majoritar democrat? Datorită faptului că alegerile pentru Senat se desfăşoară în SUA din doi în doi ani, se pot întâmpla şi astfel de coabitări. Credeţi că americanii se apucă de suspendat preşedintele de fiecare dată într-o astfel de situaţie?
Mai e ceva, se spune că preşedintele nu stă bine în sondaje. Bine, de acord, dar pentru asta trebuie suspendat de fiecare dată când nu stă bine în sondaje? De ce americanii nu l-au suspendat pe George W. Bush care a încheiat mandatul de 8 ani cu 10-12% popularitate? Sau francezii pe Szarkozy? 
În fine, explicaţii puerile.
Tocmai în urma acestor considerente, mi-am modificat opinia iniţială exprimată în articolul de pe 9 iulie şi am adăugat această updatare. Deoarece eu nu voi vota la referendumul din 29 iulie 2012, îl voi BOICOTA, iar titlul ar putea fi Cum nu voi vota la referendum.
Şi semnez tot Cristian Negrea. 

22 de comentarii:

  1. Demonstratia dumneavoastra este valida daca plecati de o anumita premisa: aceea ca oamenii sunt in esenta, la fel, si nu se pot schimba.

    Ori, dati-mi voie sa va contrazic: oamenii NU sunt la fel. Ati dat un exemplu, cu aurul. Ati scris: "Dar puneți pe cineva să-i supravegheze, cineva care nu poate să fure, undeva într-o cușcă de sticlă în încăpere, unul care poate doar să observe și să strige." - indiferent in ce l-ati baga si cum l-ati constrange, cel pus sa nu fure o va face doar daca nu vrea el. Pentru ca si in acea camera de sticla, el este izolat exterior, dar se poate intampla sa se inteleaga cu acei hoti si sa NU strige...Vedeti, aici este mare hiba a democratiei: ea lucreaza numai in exteriorul omului, dar NU asupra caracterului si moralitatii lui. Adica exact aspectele care determina cum interpretam faptele si legile.

    Mai spuneti ca:"personal aș prefera să existe o grupare compusă din lideri de opinie, personalități deasupra intereselor de partid, experți în domenii variate, în economie, știință, politică, strategie, care să aibă permanent undeva între 6-10% și să joace rolul pe care l-a jucat UDMR-ul în ultimii 15 ani" - Bun. Dar daca, nemultumiti de activitatea lor, ceilalti 90% isi pun mintea la contributie si ii elimina, democratic, din Parlament. Brusc, adevarul va depinde de niste voturi. Daca eu spun acum ca dumneavoastra ati scos cartea "Sange pe Nistru", spun un adevar. Dar e posibil, ca manati de interese obscure, o multime de scriitori si parlamentari sa se hotarasca sa convinga publicul ca NU ati scos acea carte. Si, avand mult mai multe mijloace la dispozitie, e posibil sa reuseasca. Se supune la vot si prin referendum se stabileste ca nu ati scris cartea . Se modifica adevarul? Nu, evident.

    Adevarul nu poate depinde de un un vot, 50 sau 1 milion de voturi. Daca IL invocati pe Dumnezeu, ar trebui sa cereti mai multa moralitate. Atunci am cunoaste adevarata libertate de constiinta si nu am avea nevoie de legi pentru a stabili adevarul. Si stiti mai bine ca mine aceasta.

    Eu nu voi vota la referendum.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveti dreptate, domnule Zidaru, in privinta faptului ca oamenii se schimba. Tocmai aceasta este esenta motto-ului pus la inceputul articolului. Insa, in continuarea comentariului dvs, veniti cu o serie de conditionalitati, pe baza a o multime de "daca". Ori, ducand mai departe rationamentul dvs, nu ar mai avea rost sa ne construim case in care sa locuim, daca vine un cutremur, sau o furtuna si le darama. Asa si cu esafodajul de reguli si legi. Referitor la moralitate si invocarea lui Dumnezeu, riscurile raman. Chiar o persoana morala si temetoare de Dumnezeu poate sa cedeze tentatiilor, fara indoiala, deci doar prezumtia de moralitate nu este suficienta, e nevoie si de control.
      Referitor la decizia dvs de a marge sau nu la vot, este decizia dvs si o respect, dar daca va decideti sa nu votati, indiferent cum o veti face, in opinia mea gestul dvs va descalifica ca si opinie asupra situatiei din tara. Nu se poate sa comentezi, sa te plangi sau sa lauzi ce se intampla in tara pe plan intern daca tu nu faci gestul minim de a te implica in chestiuni hotaratoare.

      Ștergere
  2. Va respect argumentul. Totusi, nu cred ca acest referendum este o chestiune hotaratoare. Pentru ca sunt intrebat daca sunt de acord cu o decizie. Desi, poate eu sunt de acord sa se ajunga la referendum pentru aceasta decizie...Intelegeti? Nu este ca la alegerile legislative, cand pot sa aleg pe cine vreau eu. Acum, am de ales intre doua tabere si sunt limitat la asta. Votul trebuie sa fie reprezentativ. Ori, nu ma simt reprezentat.

    In ceea ce-L priveste pe Dumnezeu, va pun o intrebare: ati citat tot felul de oameni mari ai tarii, pe acest blog. Ma refer la oamenii nostri din trecut. Credeti ca erau mai credinciosi decat actualii oameni de stat? Eu cred ca da. Si ei au facut greseli, dar parca e altceva, nu credeti?

    Multam pentru gazduire.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevarat, nu este o chestiune de reprezentare, este o chestiune de o intrebare, dar totusi hotaratoare. Si o decizie.
      Referitor la trecut, cum spuenati ca oamenii se schimba, la fel, se schimba si generatiile, iar trecutul nu-l putem aduce inapoi. Eu va raspund altfel, nu observati, chiar la contemporanii care se considera crediniciosi, nu observati ca au o teama mai mare de lege decat de Dumnnezeu?

      Ștergere
    2. Nu stiu ce sa va raspund pentru ca nu a existat o situatie in care oamenilor sa fie nevoiti sa aleaga intre Dumnezeu si lege. Cel putin constient.

      Ștergere
  3. :) RIP RO! Traiasca prostia basista!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Perfect de acord cu prima propozitie, domnule Cuibus. Inainte de a va raspunde, as vrea sa va spun ca nu am cenzurat absolut nicio postare de pe blogul meu (cu exeptia reclamelor) si nu ma grabesc sa o fac. Nici nu as vrea sa o fac incepand de acum, de aceea vreau din start sa va expun niste reguli pe care eu (ca detinator al blogului) le impun tuturor celor ce doresc sa posteze pe acest blog(puteti sa-i ziceti cum vreti,este blogul meu). Regulile sunt simple si clare, fara injurii, atacuri la persoana si cuvinte obscene. De asemenea, am pretentia ca orice veti posta sa fie cat de cat argumentat, dupa cum vedeti ca sunt alte postari, si de asemenea puteti observa ca acestea sunt tratate cu respect, indiferent de optinunile celor care au postat.
      Revenind, as vrea sa ma refer la a doua parte a mesajului dvs. Daca ati fi citit articolul in cauza, sau daca l-ati fi inteles, poate ati fi retinut si urmatoarele, citez: "Presupunând că președintele ar fi ieșit la vot din rândul USL-ului, iar PDL-ul ar fi avut guvernul, controlul parlamentului, și ar fi făcut aceleași manevre de a-și subordona avocatul poporului, monitorul oficial, plus alte instituții, ar fi ignorat ceea ce spune Curtea Constituțională, scăpând chiar și unele amenințări la adresa ei, apoi ar fi încercat suspendarea președintelui provenit din rândul USL-ului, eu aș vota împotrivă. Deoarece este nevoie de control, orice democrație are nevoie de instituții de control, nimeni nu trebuie să aibă puterea deplină, indiferent cum s-ar numi el sau partidul." Este chiar in finalul articolului. Daca asta inseamna sa fii basist, in conceptia dvs care mi se pare deosebit de ingusta, fie, mi-o asum. Dar sa stiti un lucru,am zis in articol ca ma voi bate pana la ultima suflare pentru democratie, iar asta inseamna ca ma voi bate inclusiv pentru dreptul dvs de a nu fi de acord cu mine.
      Tinand cont de aceste aspecte, domnule Cuibus, am rugamintea ca urmatoarea dvs postare pe blogul meu sa fie argumentata si, mai ales, lipsita de genul de acuze ca si prima. Va multumesc.

      Ștergere
  4. Diferenta este ca PDL si Basescu au avut deja control asupra tuturor institutiilor: presedentie, parlament, guvern, justitie, institutii publice si companii de stat. ce au facut cu aceasta putere absoluta? au preferat sa jefuiasca sistematic, sa ne indatoreze pe zeci de ani si sa incerce sa vanda pe nimic si ultimele resurse naturale pe care le mai detinem inca!
    eu personal nu as fi vrut sa fie suspendat Basescu, pedeapsa lui merita sa fie mult mai grea decat sa fie suspendat: sa fie lasat fara putere acolo in functie, sa fie obligat sa respecte legile, sa nu mai poata manipula guvernul si tara! asa riscam sa il martirizam in ochii majoritatii inculte a poporului: riscam sa il readucem la putere daca il pastram in functie prin votul nostru, riscam sa il victimizam daca il demitem. orice actiune e cu doua taisuri, fiecare cantareste ce are de pierdut si ce are de castigat din fiecare miscare. orice ar fi, Basescu trebuie pedepsit pentru actiunile dinainte si din timpul mandatelor sale de presedinte al Romaniei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt nevoie sa va contrazic, e suficient sa ne uitam pe cifre. Sa luam de exemplu parlamentul. PDL nu a avut niciodata controlul pentru ca nu a avut suficienti deputati si senatori. In 2004 a intrat la guvernare alianta DA (PDL + PNL), iar pentru a avea cu putin mai mult decat jumatate, a trebuit sa ii atraga in alianta pe PUR (actual PC) si UDMR. In 2007 si 2008 au iesit de la guvernare, lasand PNL singur sprijinit din umbra de PSD. In 2009, in urma alegerilor din 2008, PDL ia cam o treime din mandate, si intra la guvernare cu PSD. Inaintea alegerilor prezindentiale, PSD iese de la guvernare, avem guvern minoritar PDL, care este trantit de cateva ori. Dupa alegerile prezidentiale, din nou este atras UDMR-ul si este formata o grupare din dezertoti PSD si PNL, si abia cu acestia se reuseste o majoritate, in sensul ca putin mai mult de jumatate. Dar, cum era normal, UNPR schimba alianta cand ii convine si PDL-ul iese de la guvernare. Acum avem o guvernare PSD+PNL, sprijinita de UDMR si UNPR, PDL in opozitie, mai putin o treime din parlament. Nu spun ca este bine sau rau, dar va demonstrez ca PDL-ul nu a avut putere absoluta, asa ca am rugamintea sa verificati sursele cand afirmati ceva.
      Spuneati de vanzarea ultimelor resurse naturale de care dispune tara. Va reamintesc ca au ajuns ultimele resurse deoarece celelalte au fost vandute de guvernele precedente. De ex, cel mai mare tun a fost vanzarea Petrom, cea mai mare companie petroliera din SE Europei, a fost vanduta pe 700 milioane cu tot cu resurse si rezerve, iar mai tarziu Rompetrolul, o companie mult mai mica, fara resurse, a fost vanduta cu 2 miliarde de euro (deci un privat stie mai bine sa faca afaceri ca si guvernul Romaniei). Dar mai mult, cand s-a pus problema vanzarii companiei maghiare Mol, tot catre OMV, (Mol nu are zacaminte, nu are resurse) pe o suma de 6 miliarde euro, in parlamentul Ungariei, alesii s-au batut la propriu. Ce a facut parlamentul Romaniei cand s-a vandut Petrom in 2003? A votat. Cum era structurat parlamentul? Majoritate absoluta PSD + PC. De aceea nu este bine sa existe putere absoluta, deoarece ea corupe absolut, cum zicea la inceputul articolului.

      Ștergere
  5. Polemici...interesantă temă, cam neobişnuită cu profilul istoric al blogului. Necesară însă, ca să pricepem că trebuie făcut ceva...
    În rest, tenacitate fanariotă cu parfum de gârla Snagovului. Că tot şi-au făcut tovarăşii politicieni case pe acolo.
    Cuvinte trainice precum: bacşiş, hatâr, ciubuc, favor, comision, şpagă...Oare ne definesşte prostia, cum încearcă un "lustru" entelectual plătit gras de stat (H R Patapievici)să ne facă să credem? Nu cred. Poate suntem un pic cam leneşi politiceşte, dar proşti nu.
    Altfel, era absolut necesară această mişcare, de punere a prezidentului în votul poporului. Dar să fie dusă până la capăt. Însă cum a lucrat Curtea Constituţională (mituită mereu cu putere şi, mai ales cu venituri grase de preşedintele debarcat) care a hotărât că trebuie să vină la vot minim jumătate plus 1 din cetăţenii cu drept de vot, pare că pe puntea de comandă iar va sta căpitanul cu brevete actualizate. Iar trepăduşii renumiţi pe funcţii bune vor face ravagii, că tot au de recuperat creanţe de la stat.
    Societatea românească nu a finalizat niciodată o revoluţie, nici la 1784, 1821, 1848 sau 1989. Toate au fost fie înabuşite, fie furate.
    Aşa că trebuie ridicată o nouă, absolut nouă, clasă politică, fără ascendenţă în rândurile partidelor de ieri şi de azi. Numai acei oameni vor face ceva.
    Îmi doresc ca pe 29 iulie să se schimbe starea aceasta de fapt. Şi să fie schimbaţi toţi membrii CCR. Şi politicienii pătaţi arestaţi. Şi oamenii oneşti ridicaţi (nu de poliţia politică). Şi ţării să-i fie mai bine.
    Sper că se vor certa politicienii dornici de putere, până când vor da pe tapet )cum a făcut-o presa) toate afacerile oneroase ale statului, toată hoţia şi vânzările de ţară.
    USL-iştii vor fi mai cuminţi până la toamnă, la alegferile parlamentare. Apoi sigur se vor certa între ei , este specific dâmboviţean. Se vor fărâmiţa şi va dura ceva pănă vor face iar coaliţii intru putere de hoţie. Vor avea cumva garda jos...
    Apoi, de nu ne-o conveni, să ne rugam la Dumnezeu să ne dea puterea de a pune parul pe ei. Pe toţi politicienii, că trebuie. Asta ca să nu zicem curând, "Noapte bună, România!".
    itdr

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este un blog cu continut istoric, dar si geopolitic.

      Ștergere
  6. Nici USL-ul nu e bun, dar nu e mai rau decat PDL-ul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este, Paul, dar la referendum nu este vorba de a alege unul dntre ele, ci de a alege intre destituirea sau mentinerea presedintelui. Iar eu consider, in cazul de fata, al actualei configuratii, presedintele ar trebui mentinut. Totul doar pentru ideea de control, pe care am expus-o in articol.

      Ștergere
    2. Continui:
      Între timp, alţii profită, economic şi, de ce nu, geostrategic, de bulibăşeala de pe malul gârlei Dâmboviţei. Asta pe somnolenţa noastră ancestrală. Că de, la noi, de când lumea, boierii se ceartă pe tron şi fură, poporul cască gura, tineretul se cultivă ascultând manele şi visându-se şmecheri care dau cu banu, dorind multe campanii electorale pentru a primi 2 mititei şi-o plasă goală, apoi plecând bucuroşi la rupt oase slugărind prin Italia, Spania şi Anglia...Între timp, tineretul vecinilor (mai puţin bulgarii), fac sport (unul sdau două sporturi, în Ungaria mulţi fac hipism şi tir, aşa, să fie...). De, şi pe la ei sunt unii care visează că la 100 de ani de la Trianon s-o întâmpla ceva...
      Nu străinii sunt principalii vinovaţi pentru ce se întâmplă la noi, ci noi înşine. Că nu nu am ales încă bine. Iar cei aleşi (furioşi nepoţi de nomenclaturişti sau bişniţari de cartier) nu au încă educaţia de a fi o adevărată clasă politică. Iar noi dormim sau ascultăm manele, îmbătându-ne cu iluzia că prindem verun loc în autobuzul spre vreo ţară comunitară spre a scăpa de relele de acasă pe care nu vrem să le stârpim.
      Îmi aduc aminte de versurile unui cântec, sună cam aşa:"nu mai acuzaţi străinii că ne taie domnitorii, că intimidează tara cu guverne provizorii, eu acum as vrea sa aflu, arătându-le obrazul totuşi unde-au fost românii când le-a fost tăiat Viteazul"?
      Rămân la părerea că întreaga clasă politică românească este compromisă. Până în 1989 se ridicaseră elite (Maurer, Şt.Andrei, şa), vechii politicieni interbelici (crescuţi lângă elite) au încercat ridicarea nivelului politicii de la Bucureşti, dar au murit sau au plecat singuri, obosiţi şi scârbiţi. Cei rămaşi în arenă, fie au făcut afaceri mari, sărăcind ţara şi poporul iar copii lor, intraţi şi ei în scena exclusivistă a părinţilor, s-au umplut de doctorate, cursuri prin străinătate, diplome şi tichii academice. Başca vorbind în toate limbile pământului, unele uitate...
      Schimbarea ordinii constituţionale? Cred -ca omul de rând- că este suficient numai schimbnarea totală a persoanelor care alcătuiesc actuala CCR. Şi 90% din magistraţii şi funcţionarii cu salarii de peste 4000 lei din România. Pentru moment ar fi bine.
      Monarhie constituţională (pare că în culiseke palatelor regale se pregăteşte un regat românesc pentru un rege originar din Anglia -semn bun, încă avem potenţial...), încă nu este cazul, mersul Europei încă este sub auspicii comunitare, în căruţa cu roţi dezumflate ale monezii europene.
      În rest, să auzim de bine, şi să ne dea Dumnezeu putere să nu uităm că suntem români. Cu credinţa în suflet şi armele (sabia pentru străini şi parul pentru fanarioţi) pregătite.
      Cu respect, itdr.

      Ștergere
  7. Mda, este...
    Important este că cei de pe această parte a baricadei (cred că este cea care trebuie, chiar dacă este, momentan, de inimi) nu ne-am pierdut speranţa şi dorirea de mai bine.
    Cei care ne conduc de 23 ani încoace se întrec în a distruge şi fura. Şi mai au de furat şi distrus, dovadă că avem o ţară bogată (încă).
    Dacă până acum, scandalurile între politicienii noştri mai aveau şi rostul de a ne deturna nouă, celor de jos, atenţia de la hoţiile lor -care mergeau bine mersi ca unse, acum ne mai arată, prin intervenţiile potentaţilor comunitari cine le sunt stăpânii (sau măcar dirigenţii...). Mai durează un pic (2 saptămâni), este bine să urmărim un pic şi intervenţiile din afară în jocurile româneşti. Sunt pe faţă, în funcţie de promisiunile părţilor noastre. Bine, medieri din afară au fost multe în istoria noastră (mai puţin între 1866- 1944 şi 1961 -1989).
    Debarcarea preşedintelui suspendat nu este atât de facilă, chiar dacă este cumva în forţă (şi persoana este una de forţă, care şi-a creat o serie de sisteme de apărare constituţionale, juridice, relaţionale, samd). Mulţi spun că este necesară, argumentînd că dacă se întoarce, va rupe (alături de acoliţi), tot. Ce va rupe, probabil afacerile celor din tabăra politică adversă. Că de băgat la puşcărie pe criterii politice (afară de demonstraţia de forţă cu rivalul Adrian Năstase, şi asta aşa, în dosar palalel, aşa la mişto, dâmboviţean...) nu prea a băgat...Dar ne-au sufocat financiar aproape de tot.
    Ceilalţi, dacă vor veni (şi trebuie să lupte, maşina de război politic este pornită şi nu mai poate fi oprită, până la desfiinţarea poiltică a uneia din părţile în conflict) vor avea de lucru şi cred că vor fi corecţi cumva faţă de popor pănă la alegerile parlementare, că au nevoie de voturi. Apoi, fără o concurenţă poiltică serioasă se vor pune pe ciolan şi, sigur, se vor certa straşnic. Pezultatul se va vedea pe pielea noastră, a celor de rând.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Continuarea comentariului este deasupra, cer scuze, nu sunt un bun stăpân al redactării...
      Cred că dl C.Negrea nu se supără, ca dealtfel cititirii.
      itdr

      Ștergere
  8. articol superb, atât prin conținut cât și ca stil.
    .
    dar este un lucru cu care eu nu pot fi de acord:
    « acest electorat nu a arătat mare lucru, deoarece a fost mai mult absent, și chiar și-a făcut un titlu de glorie din absenteism, cea mai iresponsabilă atitudine »
    .
    după mine, nu absenteismul electoral, din ziua votului, este marea problemă.
    ci absenteismul cetățenesc, zilnic.
    românii (nu toți, evident, ci ca masă) se aprind în campania electorală, ca la un meci de fotbal, susțin o echipă sau alta, iar în restul timpului sunt dezinteresați și îi permit demnitarului să facă orice.
    pe români îi interesează doar CINE, nu și CE.
    .
    pe mine, în calitate de cetățean responsabil, nu mă interesează cine ocupă o funcție, ci ce face acolo.
    eu sunt interesat de instituții, nu de persoane.
    iar de votat, de regulă nu se votează instituții, ci persoane.
    ca atare, de multe ori nici nu votez.
    nu mă interesează dacă funcția e ocupată de Popescu sau Ionescu, ambii potențial bandiți.
    dar mă agit atunci când Popescuionescul care ocupă funcția face abuzuri.
    .
    pe de altă parte, din perspectiva rezultatului alegerilor, ar fi o catastrofă să voteze toți oamenii.
    subliniez: nu mă refer la dreptul de vot, care trebuie să fie universal, ci la intenția personală de a-și exercita votul.
    dacă ar vota toți cetățenii, am avea milioane de oameni care votează fără să știe despre ce e vorba.
    oameni care votează Constituția și caută rubrica cu Iliescu.
    oameni care votează candidatul cel mai demagog, care promite pensiile cele mai mari.
    oameni care votează candidatul cel mai simpatic, cel mai bun orator, cel mai glumeț, cel mai ironic, cel mai... se poate pune aici orice calitate lipsită de relevanță.
    eu nu vreau ca viitorul meu să fie în mâinile unor asemenea oameni, care merg la un vot politic fără să aibă preferințe politice (ci de cu totul alte naturi).
    de aceea prefer să absenteze.
    problema nu-i că oamenii nu se prezintă la vot, ci că le lipsesc cunoștințele civice (informațiile, raționamentul, interesul etc.).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord cu multe din ceea ce spuneti, dar as prefera ca pe langa probleme, sa incercati sa dati si o solutie. Problemele noastre sunt multe si mari, nu e prea greu sa le identificam, dar de fiacare data cand gasim o problema, ideal ar fi sa incercam sa dam o solutie. Buna, rea, ramane de vazut, dar trebuiesc cautate solutiile, nu numai identificate problemele.

      Ștergere
  9. Imi pare rau ca am ajuns sa nu fiu deloc de acord cu punctul dvs de vedere (la cel schimbat) si sa spun ca m-ati indepartat de simpatia pe care v-o purtam! Fiind un om inteligent sunt convins ca v-ati asumat riscul pierderii unor cititori. Evitarea pronuntarii numelui lui Basescu pentru ca nu despre Presedinte ca institutie a statului roman este vorba ci despre persoana care ocupa temporar demnitatea in cauza (in mod regretabil pentru statul roman) si compararea cu state cu traditie democratica (Franta, SUA, etc) este nefericita cata vreme Basescu nu a avut niciodata vreo deschidere spre dialog si negociere si nici vreo dorinta de coabitare cu noua putere. Nu sunt deloc un sustinator al noii puteri dar fosta putere PDL si indeosebi persoana fostului persedinte si mai ales actiunile si apucaturile acestuia nu pot sa nu revolte orice om de bun simt!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bineinteles, eu va respect decizia si optiunea. De asemenea, imi asum si riscul pierderii unui numar de cititori, la fel cum mi-am asumat si punctul de vedere facut public. Totusi, continui sa vorbesc de instituitii, facand abstractie de persoane si partide. Incercati sa faceti si dvs acelasi lucru, punand situatia invers, daca cei care acum sunt in opozitie ar fi facut aceleasi miscari cu acelasi scop? Iar daca dvs vreti sa coborati discutia la nivel de nume si persoane, pot sa va asigur ca motivatiile morale ale celor care conduc aceasta miscare, precum si competentele lor, nu m-au convins deloc.

      Ștergere
  10. Ma surprinde opinia dvs si mai ales motivatia pentru care o faceti! Pentru ca nu as banui ca sunteti un ignorant si nici un om lipsit de patriotism, nu vi se pare suspect sprijinul oferit (un sprijin care banuiesc ca nu-l considerati neinteresat) de UDMR si premierul ungar Viktor Orban fostului si actualului presedinte Traian Basescu? Daca imi veti replica de atitudinea anti-expansiunea rusa a presedintelui (o tema repetata obsesiv de multe cunostiinte care il simpatizeaza) va spun ca ea nu aduce nici un serviciu Romaniei ci doar atrage o actiune dura pe termen lung (similara celei din perioada interbelica sau celei din epoca Brejnev-Gorbaciov) ambele avand consecinte grele pentru Romania! Chiar ma astept la un raspuns documentat si nu la povesti! Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dumneavoastra posibil sa aveti un punct de vedere diferit fata de al meu, este in regula, este democratic. As imparti raspunsul in doua parti (cred ca am raspuns pana acum cat se poate de documentat, nu cred ca ma puteti banui de tentativa de ducere cu zaharelul). Referitor la unguri si Viktor Orban. Exista un aspect mai larg, pe care dvs nu l-ati mentionat aici. Sa va fac o comparatie. Inaintea alegerilor prezidentiale din Serbia, Boris Tadici, vazut ca si proeuropean, avea cam la limita in sondaje inaintea unui nationalist care risca sa deturneze Serbia dinspre tendinta de apropiere de UE. Intamplator, un consiliu UE se desfasura chiar inaintea alegerilor. Nu chiar intamplator, presedintele roman se intoarce de la Bruxelles prin Belgrad, intalnindu-se, afisandu-se si tinand discursuri impreuna cu Boris Tadici. Romania era bine vazuta de catre sarbi, apropierea aratata lui Tadici a influentat votul in favoarea lui Tadici, in asa fel incat sa nu fie vreo surpriza. Analistii politici internationali, si o parte din cei de aici, au comentat ca presedintele roman a fost mesagerul si sustinatorul UE pe langa Tadici. Cam asa ceva s-a intaplat si aici, cu Viktor Orban, dar nu era vorba de UE, ci de ceva mai departe. Foarte interesant, eu am aflat cu o zi inainte de la cineva mai informat ca va iesi Orban si va indemna ungurii sa nu participe. Nici nu era prea greu, daca observati cum voteaza ungurii, veti observa ca ei isi voteaza in masa si disciplinat reprezentantii la locale si parlamentare, iar la prezidentiale si referendumuri actioneaza de multe ori diferit fata de ceea ce le cer liderii lor. De exemplu, la alegerile prezidentiale din 2009, UDMR l-a sustinut pe Geoana, si-a indemnat electoratul sa-l voteze, dar ungurii au votat in majoritate invers.
      Referitor la tema ruseasca, a doua parte a raspunsului. Spuneti ca ne aduce deservicii si o actiune dura pe termen lung. Dar spuneti-mi ce beneficii ne-a adus pana acum o relatie de acomodare cu Rusia. Nu numai noua, ci si altor vecini ai Rusiei. Am iesit dintr-o perioada de acomodare cu ei in vremea lui Dej, cand ne-am opus planului Valeev, care ar fi dus la impartirea teritoriului national. Trebuia sa fi continuat acomodarea acceptand planul Valeev, pentru a nu avea deservicii pe termen lung? Sau in perioada interbelica, Titulescu si alti diplomati cat s-au straduit sa gaseasca o cale, iar Rusia raspundea cu incursiuni armate peste Nistru si incercari de revolutie de genul celei de la Tatar Bunar? Ar trebui sa ne obisnuim cu ideea asta. Eventual, pentru o mai buna edificare, vedeti ce spune postul Vocea Rusiei zilele astea. La alte aspecte geopolitice sper ca va voi raspunde satisfacator in urmatorul articol.

      Ștergere