Noul cutremur geopolitic

Într-un articol precedent, pe lângă importanţa luptelor pentru conştiinţa oamenilor şi neutrilor ca şi pregătire psihologică pentru un posibil viitor conflict, pe lângă importanţa internetului ca şi câmp de bătălie în acest scop şi contribuţia esenţială a acelor luptători anonimi care apără onoarea şi istoria României în mediul virtual (vezi Dreptul istoric, starea de fapt şi bătăliile internetului), am vorbit şi despre cutremurele geopolitice în contextul acestor bătălii ale internetului, mare parte destinate să urnească din loc în conştiinţa masei consumatorilor de informaţie percepţia asupra dreptului istoric pentru a schimba cu prima ocazie starea de fapt. Cel mai propice moment pentru a transforma o situaţie de fapt, de multe ori în ciuda dreptului istoric este cel cauzat de evenimente numite cutremure geopolitice. Am făcut atunci o scurtă incursiune în ceea ce reprezintă un cutremur geopolitic, şi mă simt dator să revin, mai ales că sunt semne din ce în ce mai clare că suntem deja martorii fazei incipiente a unui nou cutremur geopolitic major, după unii analişti reputaţi suntem deja angrenaţi în acesta.

Cutremure şi cutremure geopolitice

Cutremurul este un fenomen natural, în majoritatea cazurilor, deşi pot exista şi cutremure antropice, create de mâna omului, de mai mică intensitate, cum ar fi cazul exploziilor subterane sau prăbuşirii unor galerii de mină. Dar în cea mai mare parte sunt fenomene naturale cu un mare potenţial de distrugere. Cauza acestora este acumularea de tensiuni la nivelul scoarţei terestre, în plăcile tectonice care se freacă una de alta, tensiuni care în momentul eliberării bruşte transmit o undă de energie în sol care frământă suprafaţa pământului, începând cu epicentrul (punctul de suprafaţă de deasupra hipocentrului, punctul de la adâncime) până când energia acumulată se eliberează. În cazul unui cutremur submarin, descătuşarea de energie are ca rezultat formarea de valuri tsunami, care pot fi devastatoroare.

La fel se întâmplă şi în cazul cutremurelor geopolitice, atâta doar că în loc de plăci tectonice, trebuie puse mase de oameni, fie că vorbim de state, naţiuni, popoare, religii şi civilizaţii. Iar un astfel de cutremur este tot rezultatul unor tensiuni acumulate în timp şi dezlănţuite brusc, cu efect devastator. Ca şi cutremurul clasic, care se petrece în câteva secunde sau minute, un cutremur geopolitic se petrece într-un timp relativ scurt la scară istorică, răstimpul câtorva ani. Iar după un astfel de cutremur geopolitic, situaţia devine de nerecunoscut, în sensul că se petrec schimbări geopolitice de aşa natură încât nimeni nu şi-le-ar fi putut închipui înaintea acestui cutremur, ca şi cum nimeni nu putea şti cum va arăta Japonia după cutremurul şi tsunamiul din 11 martie 2011, inclusiv centrala nucleară de la Fukushima fiind afectată. Rezultatele unui cutremur geopolitic sunt la fel de imprevizibile ca şi în cazul unui cutremur clasic. În astfel de cazuri, poţi doar încerca să prevezi unele schimbări, dar nu ai cum să le prevezi pe toate, deoarece de multe ori nici nu-ţi dai seama că un cutremur geopolitic se petrece sub ochii tăi decât atunci când este prea târziu.

Deci cutremurele geopolitice implică schimbarea bruscă a situaţiei geopolitice, o schimbare într-un timp relativ scurt care afectează mai mult sau mai puţin pe toată lumea. Aceste cutremure geopolitice pot fi majore, cu efecte pe întreg globul, sau minore, regionale, de multe ori ca şi replici ale celor majore.

Am mai comparat în articolul menţionat rolul vitezei cu care se petrec modificările geopolitice cu acceleraţia, modificarea vitezei unui corp într-un timp scurt: „Un vehicul, pornit de pe loc, respectiv de la viteza de 0 km/h la viteza de 100 km/h. Această accelerare se poate face lent, în zece minute de creștere înceată a vitezei, și nimeni nu simte impactul acestei creșteri. Sau se poate face rapid, ca și în cazul mașinilor performante, în trei secunde. În cazul unui avion de luptă în mai puțin de o secundă. Mai trebuie să dau exemplul navetelor spațiale? La fel și cutremurul geoplitic. Închipuiți-vă schimbarea realităților geopolitice în timp ca și trecerea de la 0 la 100 km/h în trei secunde. Timpul este prea scurt, nici nu vă dați seama că s-a schimbat ceva. La 0 km/h puteți deschide portiera și puteți coborî din mașină fără vreun pericol. Trei secunde mai târziu, nu v-aș sfătui să faceți asta. La fel se întâmplă cu realitatea geopolitică în cazul unui cutremur geopolitic. Cel mai important, ca și cutremurul clasic, și cel geopolitic este urmat de o o sumedenie de replici, dar în cazul celui geopolitic acestea sunt destinate să reașeze situația locală sau regională după forțele principale implicate.”

Cutremurele geopolitice în istorie

În trecut, până în timpurile moderne, toate cutremurele geopolitice au fost regionale, dar pentru acea vreme pot fi considerate majore, deoarece se răsfrângeau asupra întregii lumi cunoscute la acea vreme, deşi pentru noi, la ora actuală, pot părea regionale. Să luăm un exemplu. Căderea imperiului roman la 476 a fost un cutremur geopolitic major, a afectat profund întreaga lume cunoscută de atunci, care se limita la bazinul mediteraneean şi regiunea înconjurătoare. S-a produs într-un răstimp mai îndelungat, deoarece comunicaţiile mergeau atunci cu viteza calului şi nu cu viteza internetului, iar accesul la informaţie îl avea un procent destul de mic de învăţaţi sau factori responsabili. Un chinez din acei ani nu avea de unde să ştie că acest imperiu există, aşa că nu avea cum să-l afecteze. În schimb, cucerirea Chinei de către mongolii lui Kublai Khan a fost un cutremur geopolitic major pentru acea regiune, şi dacă nu ar fi fost Marco Polo acolo, europenii ar fi aflat de asta poate peste câteva sute de ani. Au aflat peste câţiva ani, dar aceasta nu i-a afectat în vreun fel, deoarece nu prea existau contacte şi schimburi esenţiale la nivel major între cele două părţi ale lumii. Dar atunci când au venit în contact, cum a fost cazul în timpul năvălirilor migratoare, Europa s-a cutremurat sub cutremurele geoplitice.

Un alt cutremur geopolitic a fost revoluţia franceză de la 1789, care a zguduit din temelii lumea modernă. Întreaga Europă a intrat în vâltoarea consecinţelor acesteia, una dintre ele fiind chiar ascensiunea lui Napoleon. Din aceleaşi motive cutremurul a rămas între graniţele europene, deşi s-a simţit şi în afara ei, dar mai puţin, totuşi, au fost influenţe în cadrul imperiilor coloniale sau posesiunilor asiatice ale Rusiei. După înfrângerea şi exilarea lui Napoleon, statele mari ale Europei constituie Sfânta Alianţă tocmai pentru a evita o nouă revoluţie, un nou cutremur geopolitic.

Majoritatea cutremurelor geopolitice, ca şi cele clasice, încep cu o perioadă de acumulare de tensiuni, de energii, ca şi plăcile tectonice care se apropie şi încep să preseze. Presează din ce în ce mai tare, uneori intră una sub alta prin subducţie, dar tensiunile se acumulează şi la un moment dat răbufnesc violent, schimbând pentru totdeauna suprafaţa pământului în jurul epicentrului. Munţi se prăbuşesc, păduri sunt făcute una cu pământul, cratere ca şi nişte văi adânci răsar dintr-o dată, apele îşi schimbă cursul, valurile tsunami izbesc ţărmurile schimbându-le înfăţişarea. De exemplu, războaiele religioase din trecut, dintre care şi războiul de 30 de ani (1608 – 1648), a început printr-o perioadă de acumulare mai lungă de 50 de ani, în care ideile Reformei au pătruns treptat, apoi tensiunile s-au descărcat sub forma unui război care a pustiit Europa.

Dar odată cu trecerea timpului, cu progresul tehnologic, cu noile mijloace rapide de transport, de comunicaţii, cu profundele transformări pe care modernismul le-a adus în toate aspectele vieţii individuale, făcând ca întregul Pământ să devină un sat global, cutremurele geopolitice predominante sunt cele majore, cele regionale fiind în majoritatea cazurilor replici ale acestora. Din aceste motive, secolul trecut a cunoscut trei mari cutremure geopolitice, majore, care s-au resimţit în fiecare colţişor de pe Terra locuit de oameni.

Cutremurele geopolitice ale secolului XX

Primul cutremur geopolitic al secolului XX s-a petrecut între anii 1914 – 1918, de fapt anul 1918 este recunoscut ca şi an crucial, de vârf, unii şi identifică acest cutremur geopolitic doar cu anul 1918. De fapt aşa şi este, punctul culminant a fost 1918, sfârşitul primului război mondial. Acest cutremur geopolitic putea începe mai devreme sau mai târziu, dar era inevitabil în urma tensiunilor deja acumulate. Putea începe în 1905, în timpul crizei Marocului, şi atunci omenirea a fost la un pas de declanşarea unui război între cele două blocuri militare. Dacă arhiducele Franz Ferdinand nu ar fi fost ucis la Sarajevo la 28 iunie 1914, un alt eveniment ulterior ar fi dus la declanşarea măcelului. Cert este că acest cutremur geopolitic s-a petrecut şi întâmplarea a făcut ca să fie în 1918. Patru imperii s-au prăbuşit, cel german, austro-ungar, rus şi turc. Au apărut noi state naţionale, totul s-a schimbat din temelii, o lume nouă s-a clădit pe ruinele celei vechi. Ca să vedeţi profunzimea modificărilor, priviţi o hartă a Europei la 1914 şi una la 1919. Războaiele locale sau regionale care au urmat au fost doar replici şi consecinţe ale acestui cataclism geopolitic major.

Al doilea cutremur geopolitic major, 1939 – 1945, cu vârful, desigur în 1945. Unii susţin că începutul acestui seism a fost în 1938, odată cu anexarea Austriei de către Germania, sau în 1939, cu pactul de la Munchen, dar toate indiciile duc spre 1939, primul semn fiind pactul Ribbentrop – Molotov, când întreaga arhitectură de securitate europeană, ce a mai rămas din ea, s-a prăbuşit. O săptămână mai târziu începea al doilea război mondial. Anul 1945 aduce un nou context geopolitic, de nerecunoscut faţă de cel interbelic. Două blocuri ideologice faţă în faţă, lumea devenise peste noapte bipolară. Mare parte din conflictele postbelice sunt de fapt replici sau tensiuni între cele două blocuri, replici sau consecinţe directe ale seismului geopolitic major din 1945.

Al treilea cutremur geopolitic al secolului trecut a avut loc în anii 1989 – 1991, cu vârful în 1991, disoluţia Uniunii Sovietice, cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX, după cum spunea Vladimir Putin. Deşi unii susţin că începutul a fost în 1986, politicile de glasnost şi perestroika ale lui Mihail Gorbaciov, totuşi, anul 1989, cel al revoluţiilor esteuropene rămâne punctul de început al seismului. La fel, harta lumii era total schimbată în 1991 faţă de 1988, iar mare parte din conflictele din anii imediat următori au fost replici, fie că vorbim de Iugoslavia, Tadjikistan, Cecenia sau Georgia.

Iar acum, cu regret, trebuie să-i informez pe cei naivi care cred sau credeau că totul e frumos în lume, suntem deja în plin cutremur geopolitic, primul cutremur geopolitic al secolului XXI.

Noul cutremur geopolitic

Ceea ce putem spune despre un cutremur geopolitic este că multă lume simte că se va întâmpla sau este posibil să se întâmple, dar la fel ca în cazul unui cutremur normal, nimeni nu știe cu exactitate când se va întâmpla, unde se va întâmpla, cât va dura și care vor fi efectele sale. La fel ca și în cazul cutremurelor, sunt zone și regiuni care sunt predispuse unor astfel de evenimente, cum este Cercul de Foc al Pacificului. La fel, în geopolitică sunt zone predispuse la conflicte, cum ar fi Orientul Mijlociu. Ca și în geologie, și în geopolitică tensiunile acumulate pot răbufni cu efecte devastatoare. Liderii politici, cei responsabili, se feresc ca de foc și se tem de apariția unui cutremur geopolitic deoarece acesta nu poate fi gestionat, iar consecințele sale pot fi imprevizibile, lecțiile istoriei fiind elocvente în acest sens. De aceea vedem că toate declarațiile, deciziile, rezoluțiile ONU sau ale oricărui organism internațional responsabil se circumscriu acestui deziderat, păstrarea status quo-ului, a stării de fapt, orice modificare considerată a fi necesară într-o regiune să se facă lent, treptat, pentru a putea fi gestionată și consecințele să fie previzibile, astfel încât să fie suficient timp pentru a acționa înainte ca situația să ia o turnură de neoprit. Pentru asta liderii politici, negociatorii, organismele internaţionale, serviciile de informaţii, think tankurile, toţi încearcă să monitorizeze situaţia globală pentru a prinde vreo mişcare care ar putea marca semnele începutului unui nou cutremur geopolitic, la fel cum staţiile de ascultare, seismografele, încearcă să monitorizeze mişcarea scoarţei Pământului.

Un cutremur geoplitic nu este de dorit, nimeni nu dorește să se petreacă, credeți că Wilhelm, kaiserul german ar fi pornit războiul la 1914 dacă ar fi știut consecințele de la 1918? Sau Hitler, dacă ar fi știut că va sfârși în buncăr, ar fi atacat Polonia în 1939? Lecțiile istoriei se învață, dar numai de către cei ce doresc să le învețe. Dar problema majoră este că odată și odată acest cutremur geopolitic se petrece, indiferent că vrem sau nu vrem. Este la fel ca și cutremurele clasice, nu le dorim, încercăm să le evităm, dar pur și simplu se întâmplă, oricât am încerca să le prevenim cumva.

Vestea proastă este că acest cutremur geopolitic, primul din secolul XXI, a şi început. Când a început, nu s-a ştiut, nimeni nu avea de unde să prevadă că este cu adevărat vorba de un cutremur geopolitic. Frământări pe plan internaţional au mai fost şi vor mai fi, dar nu toate duc spre acest deznodământ. Astăzi, privind retrospectiv, putem concluziona, noul cutremur geopolitic a început în 2008 şi astăzi suntem deja în plină dezvoltare a lui. Peste ani, analiştii vor putea să vorbească despre cum a început şi cum s-a desfăşurat primul cutremur geopolitic, la fel cum noi vorbim despre anii 1914 – 1918, 1939 – 1945 sau 1989 – 1991.

Nu toate războaiele sunt la fel, la fel cum nu toate cutremurele geopolitice se petrec la fel. Un cutremur geopolitic poate fi însoţit de un război sau consecinţa unui război care l-a declanşat, dar nu este obligatoriu ca un cutremur geopolitic major să fie consecinţa unui război, cum nu este obligatoriu ca un război să fie în urma unui cutremur geopolitic. Este adevărat că de multe ori, cutremurele geopolitice sunt însoţite de război. Cazurile din istorie sunt relevante, cele două cutremure geopolitice majore din secolul XX au apărut strâns legate de cele două războaie mondiale, dar al treilea nu. Nu un război mondial. În 1989, toate revoluţiile est-europene au fost paşnice, cu o excepţie, România. Prăbuşirea Uniunii Sovietice s-a petrecut paşnic, fără vreun război mondial, dar au fost războaie, în Georgia, Tadjikistan, Moldova şi ca o consecinţă, Cecenia şi Caucazul de Nord. Un sistem poate să cadă oarecum paşnic sau violent, dar de cele mai multe ori o face violent.

Dar avertismentele în acest sens sunt clare, chiar liderii europeni au spus că prăbuşirea Uniunii Europene va fi urmată în zece ani de un război, dar după viteza cu care merge lumea în ziua de astăzi, va fi vorba de mai puţin. Revenind, cutremurul geopolitic pe care îl trăim a început în 2008 odată cu declanşarea crizei economice mondiale. Dacă criza ar fi fost depăşită într-un an sau doi, am fi putut răsufla uşuraţi. Dar nu numai că nu a fost depăşită, ci se adânceşte, ajungând la nivelul statelor. Băncile au fost salvate, cele care au putut fi salvate, de către state, dar au ieşit slăbite. Problema este că aceleaşi bănci sunt creditoarele altor state şi nu mai pot susţine creditarea lor în continuare. Grecia este un caz, dar mai sunt şi altele, Irlanda, Portugalia, Spania, Italia, o ieşire a Greciei din zona euro ar antrena şi restul ţărilor cu probleme, iar moneda euro s-ar prăbuşi şi ar dispărea în scurtă vreme. Iar ţările menţionate revenind la monedele proprii ar fi lovite de o inflaţie astronomică şi o criză fără precedent. În foarte scurt timp, lideri naţionalişti ar accede la putere, iar existenţa UE s-ar măsura în zile din acest moment. După prăbuşirea UE, în cât timp se va prăbuşi şi NATO? Nu mai mult de şase luni. Iar de aici, vom reveni nu în secolul XX, ci în secolul XVI, fiecare pentru el. În cât timp va izbucni următorul război în Europa? Celor care susţin că un război în Europa este imposibil, le-aş reaminti că dintre toate continentele din lume, Europa a fost teatrul celor mai cumplite războaie, celor mai cumplite masacre, în Europa s-a inventat termenul de genocid.

SUA sunt şi ele în criză, au preocupările lor. Încep să se repoziţioneze pe plan global, era logic şi normal să o facă, din moment ce războaiele din Afghanistan şi Irak le-au direcţionat atenţia şi resursele primordial spre aceste zone şi teatre de operaţiuni. Dar cu Osama bin Laden mort, este clar că islamiştii radicali nu au cum să atace din nou teritoriul american la fel ca şi la 11 septembrie 2001. Au trecut mai bine de zece ani de atunci şi nu s-a mai petrecut niciun atac islamist pe teritoriul american, de aceea, odată cu moartea lui bin Laden, priorităţile politicii externe americane se vor schimba, iar centrul de convergenţă nu va fi Europa, ci Pacificul.

Ultimul cutremur geopolitic major, cel din 1989 – 1991, a definit o lume, lumea post Război Rece. Atunci s-a prăbuşit imperiul sovietic, dar tot atunci a devenit clar sfârşitul miracolului economic japonez, tot atunci au fost împuşcaţi tinerii chinezi în piaţa Tienanmen, care a definit clar viitorul Chinei de economie de piaţă, dar tot sub oblăduirea comuniştilor, şi tot atunci s-a semnat tratatul de la Maastricht, care a pus bazele Uniunii Europene.

Acum, în zilele noastre, asistăm la punerea sub semnul întrebării a Uniunii Europene, iar faptul că economia Chinei îşi încetineşte creşterea şi în curând se va opri ne duce cu gândul la comparaţia cu miracolul japonez. Dar implicaţiile geopolitice sunt mult mai vaste şi mai grave. Economia şi creşterea economică chineză se bazează pe forţa de muncă ieftină a unei populaţii de miliard şi trei sute de milioane de locuitori, din care majoritatea trăiesc cu mai puţin de doi dolari pe zi. O forţă de muncă extrem de ieftină care face ca exporturile chinezeşti să fie atât de competitive. Dar criza din SUA şi din UE a lovit şi aici, cererea  a scăzut proporţional, la fel ca şi încasările Chinei. Iar chinezii vor începe să nu se mai mulţumească cu atât cât primesc, din moment ce au beneficiat timp de 20 de ani de încasările din exporturi, mai mult sau mai puţin.

Ca să facem o comparaţie, să ne amintim de anii 90 de la noi din ţară. Pe atunci eram croitorii Europei, pretutindeni îşi desfăşurau activitatea fabrici de textile care lucrau în sistemul lohn. Materia primă venea din străinătate, designul, totul, la noi se făcea manopera şi apoi produsul finit era exportat pe pieţele occidentale. Era logic, produse cu valoare adăugată mică, avantajul competitiv era forţa de muncă ieftină, un muncitor era plătit cu o sută de dolari pe lună. Dar pe măsură ce România creştea economic, şi a crescut, aceste fabrici deschise de investitori italieni în cea mai mare parte, s-au mutat spre est, către Moldova şi Ucraina. Era normal, încercaţi în România de astăzi să angajaţi vreo textilistă pentru o sută de dolari pe lună, că nu vine nimeni. Creşterea economică, creşterea veniturilor şi-a spus cuvântul. Acelaşi fenomen se petrece şi în China în ziua de astăzi, dar problema lor este că nu au soluţii, creşterea veniturilor aduce cu ea şi creşterea pretenţiilor, de asemenea scăderea avantajelor competitive ale economiei chinezeşti. Iar acest lucru aduce nemulţumire, care este îndreptată asupra conducerii reprezentată de partidul comunist unic. De aici poate urma o mişcare de contestare a monopolului puterii acestui partid. Scăderea cererii pe pieţele internaţionale în urma crizei va fi doar catalizatorul nemulţumirilor. Adăugaţi aici şi problemele naţionaliste, chestiunea Tibetului fiind marcată inclusiv cu prilejul jocurilor olimpice de la Beijing, precum şi problema provinciei Xingjiang, majoritar musulmană, ca să obţineţi un vulcan gata să erupă.

Samuel Huntington este cunoscut mai mult datorită studiului său despre Ciocnirea civilizaţiilor, în urma unui articol din Foreign Affairs din 1996. Dar prea puţini cunosc un alt studiu al său mai vechi, din 1968, Ordinea politică a societăţilor în schimbare, în care arată că societăţile sunt predispuse la tulburări  nu atunci când sunt sărace sau sunt bogate, ci atunci când acumulează bogăţie, după perioade de câţiva ani de creştere economică. China este tocmai coaptă pentru aşa ceva, iar încetinirea creşterii economice inevitabil va pune la îndoială capacitatea de conducere unică a Partidului Comunist. Şi mişcările de contestare politică ar putea face autorităţile să acţioneze cum au mai făcut-o în 1989, în Piaţa Tienanmen, dar s-ar putea de data asta să nu reuşească, şi de aici China ar putea intra într-o perioadă din care ar putea ieşi şifonată serios, dacă nu chiar ruptă.

În cadrul cutremurelor geopolitice anterioare, principalul catalizator al modificărilor strategice a fost războiul, în cazul ultimului, cel rece, dar tot un fel de război poate fi numit. În cazul cutremurului actual, criza este catalizatorul, dar reaşezările s-ar putea să fie făcute tot prin război.

Sunt puncte mai predispuse să devină epicentre ale unui cutremur geopolitic, la fel cum sunt puncte sau regiuni predispuse unor cutremure propriu-zise. Centura de Foc a Pacificului, de fapt puncte de contact ale faliilor tectonice, este o astfel de regiune care include Japonia şi Indonezia. Orientul Mijlociu, din cauza mixajului de popoare şi religii, a istoriei încărcate, este o astfel de regiune probabilă pentru a deveni epicentrul unui cutremur geopolitic. În articolul de la începutul anului, Transnistria şi anul geopolitic 2012, am menţionat potenţialele pericole din zona Orientului Mijlociu pentru acest an.

Dar şi zona fostei Uniuni Sovietice are un potenţial ridicat de a se califica ca şi un epicentru al unui cutremur geopolitic. Chiar dacă mutaţiile geopolitice nu vor începe din Orientul Mijlociu sau fosta URSS, în mod sigur se vor răsfrânge şi vor produce schimbări majore în aceste regiuni, ţinând cont de caracteristicile lor.

De exemplu Ucraina, care este deja în pragul falimentului economic şi politic, se mai poate aştepta la o salvare numai din partea Rusiei, dar care va negocia dur şi va lua tot ce se mai poate lua pentru nişte bani care nu vor face altceva decât să amâne scadenţa, deoarece fără schimbări economice şi politice profunde, Ucraina nu are cum să iasă la liman. Un faliment economic va pune în discuţie inevitabil şi viitorul politic al ţării, viitorul Ucrainei ca ţară. Estul va dori să meargă cu Rusia pentru o oarecare siguranţă economică, în sensul că le pot fi garantate salariile şi pensiile atât cât sunt, decât deloc, în ideea că Rusia mai are petrol şi gaze, în schimb partea vestică doreşte o apropiere de UE. O astfel de tendinţă divergentă majoră şi adânc structurată în societatea ucraineană nu are cum să menţină statul întreg, mai ales când vorbim de criză şi faliment. Problema este cum se va face disoluţia ucraineană, paşnic, ca şi în cazul Cehoslovaciei, sau violent ca şi în cazul Iugoslaviei (vezi România şi disoluţia Ucrainei. Provocări, perspective şi ameninţări). Caucazul de Nord, o rană pe harta Rusiei, poate oricând să ridice nivelul gherilei de joasă intensitate, şi o va face imediat ce va simţi o cât de mică slăbiciune în Rusia.

Pe cei care încă nu sunt convinşi că trăim deja mişcările unui nou cutremur geopolitic, îi invit să privească la statele din nordul Africii, în mai puţin de un an şi-au schimbat nu numai conducerea, ci şi forma de guvernământ, de la dictaturi la regimuri cu orientări mai democratice. S-ar putea ca prin vot liber să ajungă islamiştii la putere, aşa cum s-a întâmplat în Gaza, dar nu ai ce face, vor trebui să înveţe democraţia pe pielea lor, şi nu este sigur că vor reuşi. Şi noi am făcut-o din 1990 încoace şi am reuşit. Dar cutremurul geopolitic este în plină desfăşurare şi multe evenimente se vor petrece într-un timp scurt, de câţiva ani.

Legile naturii sunt universal valabile, că ne place sau nu. Poate nu ne place că ploaia cade de sus în jos, dar nu avem ce face. La fel, nu trebuie să fim de acord cu faptul că se petrec cutremure, dar acestea se petrec indiferent de voinţa sau dorinţa noastră. La fel şi cu legile geopoliticii, ele se aplică, cutremure geopolitice au fost şi vor fi, fie că ne place sau nu, fie că dorim asta sau nu.

Noi şi cutremurele geopolitice

Toate cutremurele geopolitice majore ne-au afectat direct şi indirect, este normal, deoarece geografic suntem într-o zonă de confluenţă şi tranziţie între Est şi Vest, Nord şi Sud. Istoria ne-a fost făcută de geografie, fiind în calea tuturor răutăţilor, după cum spuneau marii noştri cărturari. Toate cutremurele geopolitice ale secolului trecut ne-au lovit fără cruţare.

Cel din 1918 ne-a lovit, dar am realizat România Mare, profitând de prăbuşirea imperiilor din jur. Atunci ne-am bătut cu toţi vecinii, am pornit lupta împotriva Austro-Ungariei, am continuat împotriva germanilor, bulgarilor şi turcilor, ca apoi să luptăm împotriva ruşilor bolşevizaţi, de asemenea împotriva ucrainenilor. Aliaţi ai Antantei, eram prea departe de Anglia şi Franţa, iar Rusia ne-a lovit pe la spate, comportându-se ulterior ca şi un duşman, cei mai apropiaţi aliaţi ai noştri fiind sârbii, dar şi ei scoşi din ţara lor şi siliţi să lupte pe un front depărtat, la Salonic. În 1919, am fost aliaţi cu cehoslovacii şi polonezii, împotriva bolşevicilor unguri şi a celor ruşi. Am ieşit victorioşi la final, dar cu preţul dezastrului economic şi umanitar, unul din cinci bărbaţi mort, rănit sau dispărut, populaţia civilă răvăşită de foamete, tifos şi gripă spaniolă.

Al doilea ne-a izbit mai tare şi ne-a lăsat fără România Mare, Basarabia, Bucovina de Nord, Cadrilaterul şi Insula Şerpilor fiind pierdute de atunci. Totuşi, am luptat şi am sângerat cu un preţ enorm, am reocupat Basarabia şi Bucovina de Nord şi apoi le-am pierdut, am reocupat Ardealul de Nord. Am fost învingători, sfârşitul războiului ne-a prins cu arma în mână, dar efectele cutremurului geopolitic ne-a aruncat sub robia bolşevică, din care ne-am revenit atunci când al treilea cutremur geopolitic a scuturat lumea şi comunismul a fost aruncat la lada de gunoi a istoriei. Totuşi, noi am plătit cu sânge şi în acest cutremur geopolitic, atât în decembrie 1989, cât şi pe linia Nistrului, războiul din Transnistria.

Ar trebui, ca păţiţi, să fim măcar o dată pregătiţi. Suntem? Nici poveste, ignoranţa şi miopia strategică a elitelor politice este devastatoare. La fel ne vom trezi din nou, ca şi în 1916, fără artilerie pe un front mai lung decât întregul front de est sau de vest, sau ca şi în 1940, cu o armată insuficient pregătită şi înzestrată cu tancuri şi artilerie pentru necesităţile unui război de asemenea anvergură. Gândiţi-vă că astăzi nu avem nici măcar avioane de luptă! Iar politicienii noştri se bat acum pe guvernare, fără să bage de seamă pe ce vulcan stă lumea întreagă. Din toată pleiada de politicieni cu funcţii, am auzit un singur avertisment, şi acela destul de palid, din partea omului care ar trebui să fie cel mai bine informat din ţară, preşedintele, care a spus ceva de genul că „după criza asta nimic nu va mai fi cum a fost”. A înţeles cineva la ce se referea? Poate şi la reaşezarea lumii.

Niciun indiciu nu arată cum că România ar putea fi cruţată de efectele unui nou cutremur geopolitic, ba dimpotrivă. Prea le stăm la toţi în gât. Putin chiar ne-a ameninţat direct în 2008, pe chestiunea transilvană. Este normal ca ungurii să încerce să profite oricând de vreo dificultate a României, aşa au făcut şi în 1940 şi de câte ori au avut ocazia. Chestia asta cu autonomia ţinutului secuiesc prea vine la anumite momente. Sârbii nu ne iubesc nici ei din cale afară, nu-i iubesc nici pe românii care trăiesc pe teritoriul lor, dovadă că trag cu armele în casele lor. Au luat o treime din Banat (vezi Noi şi sârbii), dar ţinând cont că au ajuns de la Iugoslavia la Serbia, apoi au pierdut şi Muntenegru şi Kosovo, s-ar putea să nu le displacă reajustări favorabile în Banat. Tocmai acum au mai dat o lovitură minorităţii române prin recunoaşterea naţiunii şi limbii vlahe de către Consiliul Europei, astfel că românii au rămas divizaţi între români şi vlahi, pierzând dreptul de reprezentare în politica sârbă. Astfel, pe lângă poporul şi limba moldovenească, ne-am trezit şi cu poporul şi limba vlahă. Cu Ucraina, ce să mai vorbim. Dacă ar putea, ar pretinde întreaga Bucovină, Maramureşul şi Delta Dunării, iar confruntată cu propria tendinţă separatistă internă în urma falimentului, s-ar putea să încerce inventarea unui conflict de graniţă care să distragă atenţia de pe plan intern, iar cea mai favorabilă zonă ar fi tocmai mult disputatul canal Bâstroe. Şi gândiţi-vă că nu avem avioane de luptă. Încurajată de lipsa de reacţie sau de reacţia neadecvată, Ucraina ar putea face un pas mai departe, spre un conflict limitat. Ori, avioanele ucrainene Mig-29 ar putea străbate adânc în teritoriul nostru, Mig-urile 21 Lancer nefiind prea în măsură să le stea în cale. Un scenariu probabil, dar devenit posibil în condiţiile unui cutremur geopolitic major, în care noi din nou ne găsim nepregătiţi şi neatenţi, preocupaţi doar de ciorovăiala noastră internă. Cât timp va trebui să ne bazăm apărarea noastră pe ideea că piloţii lor sunt mai slabi decât ai noştri?

Fiindcă deja suntem în mijlocul unui cutremur geopolitic major, primul din secolul XXI, iar efectele sale vor fi devastatoare, mutaţiile geopolitice de neimaginat. Liderii importanţi ai lumii ştiu deja asta, se negociază în draci, liderii europeni între ei, cei occidentali cu cei ruşi, toţi încearcă să ţină lucrurile sub control, germanii negociază cu ruşii inclusiv pe tema Transnistriei, în premieră, dar la un moment dat ceva se va rupe şi va deveni fiecare pentru el. Dar pentru noi, cine, din moment ce nici noi nu suntem pentru noi, prinşi în păruiala politică internă?