Ocuparea Budapestei (I)

Operaţiunile militare după trecerea Tisei

În al treilea articol dedicat războiului Româno Ungar de la 1919, Războiul româno-ungar de la 1919 (III) De la Tisa la Budapesta, menţionam trecerea trupelor române la Tisza Bo peste podul de pontoane (30 iulie 1919) în prezenţa regelui Ferdinand, reginei Maria şi generalului Prezan. O nouă trecere are la loc mai la nord, la Kis Kore, de către Grupul generalul Dumitrescu. La ambele treceri, timp de trei zile, asistă regele Ferdinand şi regina Maria, imortalizaţi prin nemumărate fotografii. Ce destin a putut avea acest rege al României, prin câte a fost nevoit să treacă pentru a asista la momentele sale de glorie care începuseră odată cu intrarea în Bucureşti la 1 decembrie 1918 şi se vor încununa cu încoronarea sa ca şi rege al Românie Mari la Alba Iulia în 1922. În cinci ani, acest rege trece de la extaz la agonie, şi din nou la extaz pentru a deveni cel mai mare conducător care l-a avut România vreodată, Maiestatea Sa Regele Ferdinand, supranumit Întregitorul sau cel Loial, pentru că a pornit la război împotriva rudelor sale, doar pentru a-şi sluji poporul care l-a urmat până la ultima picătură de sânge, mărturie stând sute de mii de morţi, răniţi şi mutilaţi, care şi-au jertfit tot ce aveau mai scump pentru un vis, România Mare, realizată tocmai de către acest rege. Dar câte sacrificii i-au fost date acestuia să trăiască! Predecesorul său, regele Carol I Întemeietorul, ar fi dorit să intre în război de partea Germaniei, ţara sa de suflet. Ferdinand trage sabia şi luptă împotriva acesteia, fiind şters din toate actele familiei de Hozenzollern, trăieşte entuziasmul victoriilor din vara lui 1916, apoi coşmarul înfrângerilor din toamnă, ocuparea capitalei şi refugiul la Iaşi, apoi victoriile din vara lui 1917, de la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti, urmate de defecţiunea rusească, când chiar viaţa i-a fost ameninţată (vezi Primele lupte cu bolşevicii). Apoi pacea de la Buftea – Bucureşti, când dinastia îi era în pericol. Refuză să semneze această pace, revine în luptă şi intră glorios în capitală, după ce reuşeşte alipirea Basarabiei ocupate de ruşi(Curăţirea Basarabiei (II) Bătălia). Iar acum, după eliberarea Transilvaniei, era pe cale să realizeze ceea ce nicio putere din cadrul Antantei nu a reuşit, ocuparea unei capitale inamice. Iar el stătea alături de regina sa Maria, îngerul răniţilor, asistând la trecerea Tisei de către vajnicii flăcăi, soldaţi ţărani care s-au acoperit de glorie la Mărăşeşti şi în alte zeci de locuri, care îl aclamau şi se repezeau înainte, să atârne opinca plugarului român în vârful Parlamentului de la Budapesta, acolo de unde veneau atâtea dispoziţii de împilare a românilor. (vezi Cum au pus românii opinca pe Parlamentul de la Budapesta). Iar acum, în această clipă de glorie, asista la trecerea soldaţilor săi peste Tisa, un vis la care înaintaşii săi nici nu puteau spera.          

O dată cu trecerea Tisei pe la Kis Kore, operaţiunile de la vest de Tisa către Budapesta puteau începe decisiv.

Pe frontul de la sud de Szolnok, între Szolnok şi Seghedin, de unde începea frontul trupelor franco-sârbe, în sectorul diviziei a 18-a, au fost executate incursiuni la Mindsent, Szentes şi Tisza Veszeny peste Tisa de către trupele noastre, şi din reacţia anemică şi retragerea inamică se putea concluziona că ungurii ar fi renunţat total la rezistenţa pe Tisa în acest sector.

La sfârşitul lunii iulie, pe linia Tisei, dispuneam de următoarele forţe, de la nord la sud: Grupul de Nord (divizia 16 şi brigada 49 infanterie), Grupul General Dumitrescu (div 7 şi div 2 cavalerie), Grupul General Holban (div 1 şi 2 vânători), Grupul General Moşoiu (div 1 şi 6), şi divizia a 18-a, diviziile 16 şi 18 fiind divizii ardelene, formate exclusiv din voluntari ardeleni. Li se adăuga Regimentul Vânători de Munte, creat chiar în timpul retragerii dezastruoase din toamna lui 1916 şi care s-a acoperit de glorie la Oituz în vara lui 1917. Aceasta a fost geneza armei vânătorilor de munte în armata română, o elită în al doilea război mondial, când cele 4 divizii române au înscris pagini de glorie nepieritoare în istoria noastră militară, fiind şi în ziua de astăzi considerată o armă de elită a armatei române.  

Trecerea de la Kis Kore, la nord de podul de la Tisza Bo, a început în noaptea de 30 spre 31 iulie 1919. Manevra era logică, la această dată nu se ştia unde se află grosul forţelor inamice şi tăria lui, deoarece armata ungară încă era o forţă importantă, deşi suferise pierderi serioase în urma eşuării ofensivei peste Tisa şi contraatacului român. În ciuda pierderilor şi numărului important al prizonierilor, capacitatea combativă nu putea fi subestimată. De aceea, după trecerea Grupurilor general Holban şi general Moşoiu pe la Tisza Bo, se impunea o manevră pe flancuri pentru a încerca prinderea în cleşte a grosului inamic bănuit a se situa la vest de cele două puncte de trecere, în intenţia foarte probabilă de a interzice potenţialul avans inamic direct spre Budapesta, capitala şi inima inamicului. Iar pentru această manevră care trebuia executată în mare viteză era neapărată nevoie de divizia 2 cavalerie, care va trece pe la Kis Kore sub protecţia diviziei 7 infanterie. Planurile Comandamentului Trupelor din Transilvania (prescurtat CTT) erau ca divizia a 7-a să edifice şi să lărgească capul de pod, servind ca şi pivot pentru divizia a 2 –a de cavalerie în manevrele sale, care vor acoperi o arie cât mai largă, asigurând contactul cu trupele noastre din capul de pod de la Tisza Bo şi să-şi împingă recunoaşterile cât mai larg, pentru a găsi şi angaja grosul trupelor inamice.

În această noapte de 30/31 iulie, după o pregătire de artilerie de o jumătate de oră, la ora 3.30 batalionul II din regimentul 14 infanterie începe trecerea Tisei pe pontoane la 5 km nord de Abad Szalok, respingând câteva fracţiuni inamice ce au opus rezistenţă. Urmează bat II şi III din reg 16 inf care traversează Tisa până la ora 5.30, care resping rezistenţele inamice pe linia Tisza Nana – Kis Kore, cele trei batalioane ocupând o linie de protecţie a capului de pod de la Tisza Nana la Tarna Szt Miklos. Sub protecţia acestei linii începea construcţia podului, întârziată în urma luptelor. Construcţia începe abia la 11.00 şi se termină la 16.00, când începe trecerea grosului forţelor. Trece brig 2 roşiori, urmată de artileria călare, care trece de linia ocupată de infanterie, înaintează spre Kaal şi ocupă prin luptă localităţile Atany şi Komlo, respingând două companii inamice întărite cu mitraliere. Mai departe trece grosul div 2 cavalerie, brig 5 roşiori cu o baterie călare înaintează spre Iasz Apaty, iar brig 4 roşiori cu o baterie călare avansează spre sud-vest, spre Iasz Kis Er. În cursul nopţii, sunt ocupate prin luptă localităţile Heves (brig 5 roşiori) şi Pely (brig 4 roşiori). Brig 3 roşiori trece Tisa noaptea, alături de un batalion de vânători de munte şi 3 baterii călare, şi staţionează la Kis Kore. În continuare trec restul regimentelor de infanterie 14 şi 16 (brig 14 inf), precum şi artileria diviziei, întărind capul de pod care capătă acum o dezvoltare de 20 km şi o adâncime de 11 km. În acest timp, în capul de pod de la Tisza Bo, generalii Holban şi Moşoiu lărgesc capul de pod, respingând la Iasz Ladany circa 2 regimente de infanterie şi 3 baterii de artilerie (div 2 vt), iar mai la sud, generalul Moşoiu, prin div a 6-a, respinge inamicul din Bessenzog şi ajunge în faţa râului Zagyva, la nord de Szolnok.

Pe frontul Tisei, la extremităţile nordice şi sudice, Grupul de Nord şi div 18 continuă fixarea inamicului prin bombardamente de artilerie şi incursiuni, interzicându-i acestuia să mute întăriri spre capetele de pod de la Tisza Bo şi Kis Kore. Mai mult, în capul de pod de la nord, din sectorul Tokai, de la Tisza Lok, pe frontul div 16 din cadrul Grupului de Nord, 2 bat din reg 83 inf ocupă Tokai – Tarkzal, respingând câteva formaţiuni inamice după o scurtă luptă. În schimb, mai la sud, bat I din reg 16 vt, atacat de două regimente şi unul sau două escadroane sprijinite de artilerie, cedează localitatea Takta Kenez retrăgându-se pe stânga Tisei la Tisza Dada, având 16 răniţi, printre care şi locotenentul Pilig.

În concluzie, ziua de 31 iulie se încheie favorabil, deşi trupele trecute pe la Kis Kore nu şi-au putut îndeplini pe în totalitate obiectivele zilei, motivele fiind întârzierea în lansarea podului şi a trecerii datorită rezistenţei inamice, precum şi drumurile desfundate care întârziau deplasările. Mai era şi retragerea batalionului din regimentul 16 vânători la stânga Tisei.

Ziua de 1 august 1919.

Divizia 2 cavalerie trecută peste Tisa la Kis Kore continuă înaintarea spre vest şi sud-vest pentru a căuta grosul forţelor inamice şi a le cădea în spate pentru a le tăia retragerea spre Budapesta, inclusiv prin interceptarea căilor ferate ce converg către capitală. Astfel, brig 5 roşiori ocupă Iasz Bereny, lansând 3 detaşamente avansate spre Fuget, Aroksallas şi Iasz Feniszaru. Aceste detaşamente sfarmă rezistenţele inamice şi distrug liniile ferate pe aceste direcţii. Brig 4 roşiori ocupă Tapio Gyorgye şi trimite două detaşamente mai departe, spre Ujszasz, distrugând de asemenea căile ferate.

Dar principala luptă a zilei se dă în zona de acţiune a generalului Moşoiu şi Holban, spre Szolnok. Acestea lărgesc capul de pod cu încă 5-10 km, pe linia Iasz Kis Er (div 1 vt) – Ianoshida Iasz al St Gyorgy (div 2 vt) – est Rekas malul de nord al râului Zyagya până la 2 km nord de Szolnok. Cavaleria divizionară a generalului Holban (reg 2 călăraşi) depăşeşte linia capului de pod în dreptul div 2 vt şi ocupă staţiile de cale ferată Boldog Varos şi Tapio Szele. Divizia a 6-a (general Moşoiu) execută o recunoaştere ofensivă cu un batalion şi o baterie spre Rekas, unde întâmpină o puternică rezistenţă din partea trupelor inamice care ocupau râul Zagyva până la Szolnok. Divizia mai trimite în sprijin două batalioane şi o baterie spre Szolnok pentru a ajuta la ocuparea oraşului, împreună cu trupele din divizia 18 ardeleană, conduse de generalul Dănilă Papp, trecute peste Tisa tocmai cu acest scop. Această divizie trece peste Tisa 2 bat din reg 92 inf sprijinite de 4 baterii din reg 31 art şi ocupă Szolnokul, înfrângând rezistenţa din gară. Inamicul contraatacă cu forţe numeroase dinspre Ujsasz şi Abony, sprijinite de 3 baterii şi un tren blindat, cele două batalioane ale noastre fiind nevoite să se retragă la nord de Szolnok, unde fac legătura cu detaşamentul trimis de la divizia a 6-a. În dimineaţa zilei următoare, după trecerea a noi trupe, inclusiv din divizia a 18-a, generalul Moşoiu declanşează ofensiva pe frontul Rekas – râul Zagyva – Szolnok. La ora 10.30 se prezintă parlamentari pentru încheierea armistiţiului, aceştia fiind trimişi la comandament. Szolnokul este cucerit.

Între timp, mai la nord, generalul Dumitrescu ocupă cu brig 2 roşiori zona Erdotelek – Kaal – Fuzes Abony Dormand, respinge toate rezistenţele inamice şi distruge calea ferată Miskolz - Budapesta. La Grupul de Nord, reg 16 vt, întărit cu încă un batalion, atacă şi reocupă satele Takta Kenez şi Pthyrugy punând pe fugă inamicul. La nord de Tokai sunt ocupate Zalkod şi Bodrog.

La sud, divizia 18 trece 2 batalioane la Tisza Veszany şi o ocupă, la fel cu Tisza Varkony şi Toszeg, capturând numeroşi prizonieri şi material militar, este distrusă linia ferată Csongrad – Szolnok.

După evenimentele din această zi, CTT trage următoarele concluzii şi acţionează în consecinţă. În primul rând, era evidentă intenţia inamicului de se retrage spre Budapesta unde ar putea încerca o ultimă rezistenţă, dublată de eforturi diplomatice, pentru a evita ocuparea capitalei de trupele române. Se cunosc eforturile unora dintre aliaţii noştri tocmai în acest sens, inclusiv ale generalului italian Romanelli. O victorie decisivă şi clară a românilor în acest război, culminată cu ocuparea Budapestei, ar fi întărit poziţia ţării noastre la negocierile de pace de la Paris, lucru privit cu reţinere de unii reprezentanţi ai Antantei, care nu doreau o creştere postbelică prea mare a României. Este adevărat, o nouă putere regională apărută peste noapte în zonă nu putea să le cadă bine multora, mai ales că România deja îşi exercitase rolul de arbitru în Balcani în urma războaielor balcanice din 1912-1913 (vezi Noi şi bulgarii). Acestea sunt deja considerente de ordin strategic, dar să revenim la cele de ordin tactic. Se vedea clar că inamicul lăsase în urmă doar ariergărzi, cu scopul de a întârzia avansul românilor, pentru a se putea retrage spre Budapesta. Dar forţările Tisei pe la Tisza Bo şi Kis Kore, dublate de hărţuirile din celelalte zone, au creat o situaţie favorabilă armatei române, mai ales prin introducerea diviziei 2 cavalerie la Kis Kore, care va reuşi separarea în două a principalelor forţe inamice. Grupul de nord inamic avea deja tăiată retragerea spre Budapesta, prin interceptarea căii ferate de la Miskolz la Budapesta, realizată chiar a doua zi, 2 august 1919, iar detaşamentul generalului Davidoglu, pornit spre nord, va desăvârşi încercuirea inamicilor de la Miskolz. Peste tot retragerea inamică începuse deja şi o urmărire rapidă şi energică se impunea de la sine. De aceea, de la 2 august se trece la un dispozitiv ofensiv sub forma unei avangarde strategice conduse de generalul Holban (div 2 cav, dar numai brig 3 şi 5 roşiori şi div 1 vt), un grup de manevră sub comanda generalului Moşoiu (div 2 vt şi 1 inf), precum şi două flangarde, la nord brig 2 roşiori şi div 7, sub comanda generalui Dumitrescu, şi la sud brig 4 roşiori condusă de generalul Marcel Olteanu. În rezervă din 2 inf. Cursa spre Budapesta începuse.

Între timp, capetele de pod se lărgiseră destul de mult. Brig 5 roşiori, plecată de la Iasz Bereny înaintează direct spre Budapesta precedată de 3 detaşamente de cercetare în direcţiile Godollo, Budapesta şi Monor. În localităţile Aszod, Tapio Szt Marton, Kata şi Monor, acestea descoperă coloane inamice în retragere pe care le împrăştie capturând 350 de prizonieri şi numeroase arme şi muniţii. La Aszod sunt capturate 49 de aeroplane, dintre care 9 în stare de funcţionare. Grosul diviziei mai capturează 200 de prizonieri şi se opreşte seara la Peczel, la 20 km de Budapesta, trimiţând înainte detaşamente de cercetare.

Brig 4 roşiori avansează de la Tapio Szt Marton spre sud-vest, în direcţia Albert Irsa, cu un detaşament trimis la Csegled. Sunt capturaţi peste 160 de prizonieri, numeros material şi un tren blindat. La nord de Csegled se prezintă un parlamentar trimis de trupele ungare aflate în această localitate. La ora 9.00 trupele noastre intră în localitate, începând dezarmarea trupelor inamice de aici. Între timp, grosul forţelor noastre ocupă localitatea Hatvan.

Grupurile general Holban şi general Moşoiu trec la executarea manevrei ordonate de CTT după zdrobirea rezistenţei de la râul Zagyva – Szolnok şi ocuparea oraşului. Grupul Holban avansează div 1 vt împreună cu brig 3 şi 5 din div 2 cav, formând avangarda strategică. Grupul Moşoiu concentrează div 2 vt în zona Iasz Ladany – Iasz Al Szt Gyorgy – Ianoshida, iar div 1 inf în zona Ujszasz – Rekas. Flancarda stângă (general Marcel Olteanu) intră şi ea în dispozitiv. Div 2 cav primeşte ordin de la CTT să trimită brig 4 roşiori de la Alberti Irsa spre Lajosmise pe la sud de Keksemet pentru a intercepta toate comunicaţiile dintre Budapesta şi Szeghedin. Grupul general Dumitrescu primeşte ordinul de constituire a flancgărzii drepte abia în seara zilei, aşa că va trece în dispozitiv abia în zorii zilei de 3 august. În 2 august se prezintă parlamentari la brig 2 roşiori pentru a trata predarea Diviziei 1 Roşii ce se afla în zona Miskolcz. Un alt parlamentar de la aceeaşi divizie soseşte cu acelaşi scop şi la div a 16-a.

Pe frontul Grupului de Nord, în capul de pod Tokai, sunt trecute pe malul drept încă un batalion din reg 83 vt şi 2 baterii din reg 31 art, ajungându-se astfel ca întreg reg 83, reg 16 vt, un batalion din reg 81 şi două baterii să fie în acest cap de pod. Mai sunt ocupate Mezo Zombor, Szerencs Takta Szada, Takta Harkany şi Tisza Lucz, înaintând astfel 20 km vest de Tisa. Mai la sud, dar la nord de Kis Kore, tot în sectorul Grupului de Nord, brig 49 inf trece Tisa la Tisza Fured şi ocupă localităţile Poroszlo, Tisza Babolna şi Tisza Valk, făcând legătura cu div a 7-a la Poroszlo.

La sud, pe frontul ocupat de div 18, se prezintă doi ofiţeri să trateze problema capitulării diviziei 4 inamice aflată în zona Csongrad – Kecskemet.

La centru, diviziile inamice 3, 5, 7, aflate în zona Csegled – Abony încep să predea armele încă din seara zilei de 2 august. În cursul nopţii, la Csegled, reg 11 roşiori dezarmează în noaptea de 2/3 august peste 2000 de infanterişti şi 2 regimente de artilerie, la Abony div a 6-a dezarmează tot în această noapte 145 ofiţeri şi 3500 trupă.

Trebuie recunoscut faptul că armata română, după respingerea atacului inamic şi aruncarea lui peste Tisa, a adoptat cea mai bună tactică, de a ataca rapid, în forţă, pentru a nu lăsa inamicul să se dezmeticească şi să se regrupeze. Chiar şi locul forţării Tisei a fost bine ales, iar tactica şi execuţia pe măsură.

La vest de Tisa se găseau următoarele forţe inamice: în sectorul de nord, în zona Miskolcz, divizia 1 roşie, la centru diviziile 3, 5, 6, 7 şi la sud diviziile 2 şi 4. În interior se mai aflau divizia 8 şi două divizii de lucrători la Budapesta, plus alte trupe nedivizionare alături de aceste trupe. În urma respingerii lor peste Tisa, acestea se aflau la distanţe prea mari unele de altele şi nu se puteau susţine reciproc. Pentru a nu apuca să-şi amelioreze situaţia, se impunea atacul lor rapid şi în forţă. Ţinând cont că comunicaţiile şi căile ferate convergeau toate spre Budapesta, era foarte probabil ca inamicul să-şi  grupeze toate forţele pentru o bătălie decisivă la est de Budapesta. Dacă trupele române ar fi atacat puternic în nord sau în sud, nu ar fi făcut altceva decât să-i împingă pe inamici spre Budapesta, pe zona lor de regrupare şi să-i ajute să se reunească. De aceea s-a ales trecerea prin centru, pe la Tisza Bo, punct ales şi datorită faptului că acolo Tisa face o buclă spre est, şi astfel capul de pod incipient putea fi protejat cu focuri de artilerie şi mitraliere. Mai departe, după debarcare, a urmat avansul rapid spre vest, care a dus la totala separare a celor două formaţiuni inamice, iar incursiunile cavaleriei au tăiat toate liniile de comunicaţii, izolându-i de Budapesta şi putându-i împinge spre nord, către frontul amic cehoslovac şi spre sud, către franco-sârbi. Capitularea devenise pentru diviziile inamice singura opţiune viabilă. Chiar şi dispozitivul de urmărire a fost realizat după toate regulile militare, în formă romboidală, cu avangarda strategică (generalul Holban), masa (general Moşoiu) şi cele două flancuri (general Dumitrescu la nord şi div a 6-a cu brig 4 roşiori la sud). Numai aşa s-a putut realiza în decurs de 6 zile (de la trecerea Tisei la 30 iulie până la ocuparea Budapestei în 4 august) victoria completă şi ocuparea capitalei inamice.

Cu toate succesele din ziua precedentă, la 3 august CTT decide continuarea avansului rapid spre Budapesta, pe următoarele considerente: trupele inamice de la nord şi sud, respectiv cele de la Miskolcz (divizia 1 roşie) şi cele de Keksemet – Csongrad (div 2 şi 4) doar îşi anunţaseră prin parlamentari intenţia de a se preda, încă nu se predaseră. Deşi parţial încercuite, mai aveau spaţiu de manevră şi posibilitatea de a se ralia spre Budapesta, dacă li se dădea timp. Tot aşa procedase la est de Tisa Divizia de secui, care a trimis parlamentari pentru a negocia capitularea în două rânduri, doar cu scopul de a câştiga timp pentru a se putea retrage, dar nu au reuşit fiind prinsă şi capturată de unităţile române. Un alt aspect îl constituia prezenţa numeroaselor elemente inamice răzleţe aflate înafara zonei de încercuire, de tărie necunoscută, prezenţa lor fiind semnalată de recunoaşterile cavaleriei. Mai mult, la Budapesta se aflau cel puţin două divizii de lucrători înarmaţi şi organizaţi, mai mult, mare parte din muncitori erau bolşevizaţi şi înarmaţi, plus exista o divizie, a 8-a, care nu intrase în luptă, ea fiind încartiruită la sud-vest de Budapesta, pe malul opus, la Szekesfehervar.

În consecinţă, cursa spre Budapesta continuă cu cea mai mare viteză. Astfel, brig 5 roşiori, din avangardă, încercuieşte complet Pesta de la nord-est şi sud-est, ocupând Psz Lorincz şi Kobanya, unde respinge un regiment de infanterie şi capturează 100 de prizonieri. Brig 3 roşiori ajunge la Monor, cu recunoaşterile pe linia Rakos Kercztur – Soroksur, la 6 km sud Pesta. În spatele celor două brigăzi avansează două batalioane de vânători de munte, compania de ciclişti şi o baterie de obuziere. În spatele div de cavalerie vine div 1 vt la Gomba.

Generalul Moşoiu deplasează div 1 la Czegled şi div 2 vt în zona Tapio Gyorgye – Tapioszele.

La flangarda stângă, detaşamentul Davidoglu (reg 14 inf, reg 9 roşiori, un divizion reg 22 art şi o baterie reg 27 obuziere), căruia i se subordonează şi brig 49 inf din Grupul de Nord, cea debarcată la Tizsa Fured, virează nord şi ocupă Erlau, de unde respinge câteva formaţiuni inamice, desăvârşind încercuirea totală a diviziei 1 maghiare de la Miskolcz, în timp ce brigada 14 infanterie o presează spre nord. Se trece la dezarmarea acestei divizii.

La flancgarda dreaptă, div 6 ocupă Nagy Koros. Brigada a 4-a roşiori, condusă de generalul Rusescu, care avea misiunea de a înainta de la Alberti Irsa spre sud, pe direcţia Layosminze – Kecskemet, pentru a intercepta toate comunicaţiile ce duc de la Budapesta la Szeghedin, încredinţează această misiune reg 11 roşiori (care avea şi o secţie de artilerie la dispoziţie), apoi cu restul brigăzii (3 escadroane şi 2 grupe de mitraliere de la reg 6 roşiori) şi o secţie de artilerie călare înaintează spre Budapesta intrând în oraş (vezi Ocuparea Budapestei (II), memoriul generalului Rusescu). Intră în cazarma Regele Iosif şi se întăreşte peste noapte, aşteptând atacul celor peste şase mii de bolşevici înarmaţi, 400 de cavalerişti contra 6000 de infanterişti. Dar atacul nu se mai produce, iar a doua zi trupele române îşi fac intrarea în Budapesta.

Pentru ziua de 4 august, se ordonă grupului Holban şi grupului Dumitrescu să continue operaţiunile spre vest, până la Dunăre şi în nord, până la limita cu cehoslovacii. Divizia de cavalerie să încercuiască Budapesta şi dinspre vest, tăind orice comunicaţie. Grupul Moşoiu să continue operaţiunile spre sud, ocupând toată zona până la limita cu frontul franco-sârb. În rezervă rămâne div 2 inf. Ordinele se execută întocmai.

La ora 14.00, generalul Mărdărescu, comandantul CTT, însoţit de generalul Panaitescu, şeful său de stat major, soseşte la Torok Falva, unde este întâmpinat de delegaţii noului guvern socialist maghiar (deoarece Bela Kuhn fugise cu un tren încărcat cu pradă la Viena încă din 2 august). Bela Kuhn va fugi apoi la Moscova, unde va fi executat din ordinul lui Stalin în timpul epurărilor din 1938.

La ora 16, la 4 august 1919, divizia 1 vânători intră în Budapesta în prezenţa generalului Mărdărescu, ovaţionată de cetăţeni pentru că au fost scăpaţi de tirania bolşevică.

După 4 august trupele române au continuat operaţiunile, dezarmând forţele bolşevice. La sud, Grupul Moşoiu ocupă până la 8 august întreg teritoriul între Tisa şi Dunăre, între Kalocza şi Kistelek, în faţa frontului franco-sârb. La nord, Grupul Holban ocupă până la 17 august, cu detaşamentele general Davidoglu şi colonel Moruzzi, tot teritoriul până în faţa liniei Satoralya Ujhely – Putnok – Gyarmat – Iapolysag – Verboecz, unde se aflau trupele cehoslovace. La vest de Dunăre, brig 5 roşiori întărită cu reg 7 şi 8 vt, sosite în Transilvania după trecerea Tisei, ocupă până la 18 august un cap de pod pe linia Raab (Gyor) – Veszprem pentru a dezarma resturile armatei ungare refugiate la vest de Dunăre, precum şi pe lucrătorii bolşevizaţi din centrele industriale Raab şi Veszprem.

În concluzie, doar în şase zile, de la 30 iulie la 4 august, armata română distruge în totalitate inamicul şi ocupă capitala, capturând până la 8 august 6 divizii cu un efectiv de 1235 ofiţeri, peste 40000 de soldaţi, 350 tunuri, 332 mitraliere, 52000 de arme, 44000 carabine, 87 aeroplane şi multe alte efecte militare şi muniţii. Pierderile noastre în decursul acestui război, de la sfârşitul lui martie până în august 1919, au fost de 188 ofiţeri şi 11500 trupă, dintre care morţi 69 ofiţeri şi 3600 soldaţi.

După ocuparea Budapestei, mareşalul Foch şi generalul Franchet d’Esperey felicită armata română pentru victoria obţinută.

Bibliografie:
Radu Cosmin, Românii la Budapesta
General Gheorghe Mărdărescu, Campania pentru dezrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei
Lt-col Constantin Drăgănescu, Campaniile din 1848-1849 şi 1919 în Transilvania şi Ungaria
***, Jurnal de operaţiuni al Comandamentului trupelor din Transilvania (1918 – 1921)